Skip to main content

Recenzie: Belzhar de Meg Wolitzer


RECENZIE:
        O poveste care exploatează puterea minții umane cu ajutorul cărților. O poveste despre vindecare, despre forța cuvintelor și importanța împărtășirii suferinței. Modul, uneori, abstract de redare a acestei experiențe a personajelor a transformat cartea într-o istorisire minunată, în care îți dorești să cunoști cât mai bine întâmplările nefaste ce au schimbat destinele celor implicați.

        Trecutul este în permanență readus în prezentul personajelor atât prin memoria afectivă și îi oferă cititorului informații care explică starea deprimantă a celor cinci-Jam, Griffin, Sierra, Casey și Marc-  cât și prin magia jurnalului, dăruit de profesoara de literatură. Fiind singurii participanți ai cursului de literatură engleză, aceștia primesc ca temă lecturarea romanului Clopotul de sticlă de Sylvia Plath, această cerință obligatorie stârnindu-le uimirea elevilor.Oare cititrea unui roman despre depresie, dezamăgire, traume și sinucidere îi poate influența pe cei cinci într-un mod negativ? Toți sunt intrigați de alegerea profesoarei, dar și de modul ei de a se comporta, de frazele stranii, pe care numai ea le înțelege.
          De asemenea, elevii din clasa specială a doamnei Quenell, primesc un jurnal în care trebuie să scrie de două ori pe săptămână povestea lor, urmând ca aceste jurnale să fie păstrate de ea, după terminarea semenstrului și a cursului, cu promisiunea de a nu le lectura niciodată. Încă o dată, Jam și colegii ei sunt foarte surprinși de vorbele și regulile doamnei Quenell, însă sunt deciși să nu iasă din cuvântul ei, așadar încep a-și spune povestea în acel jurnal.

         Romanul este relatat la persoana întâi, de către Jam Gallahue, o adolescentă fragilă-așa cum spun psihologii și părinții ei- ce nu poate accepta moartea prietenului ei Reeve. Atitudinea ei sumbră și îndepărtarea de societate, de acei câțiva prieteni îi sperie părinții, ce decid să o înscrie la o școală-internat, numită The Wooden Barn, în speranța că o să depășească trauma. Tot ceea ce își dorește Jam este să fie lăsată în pace, să i se permită să-i ducă dorul lui Reeve fără a se întreba cineva dacă e nebună sau nu. Puținul timp petrecut cu el atârnă greu asupra existenței sale insipide și nu are nicio intenție de a schimba asta. Au fost câteva scene pe care le-am simțit ezitante, descrieri vagi, ca și cum personajul, pentru a demonstra nepăsarea față de internat, politica acestuia, colega ei de cameră sau problemele altora, evită să dea detalii. Se axează mai mult pe memorarea trecutului, a clipelor în care era fericită; de aceea există scene în care o întâmplare de la internat, un cuvânt al colegei, o mișcare a unui elev, îi produc instant întoarcerea în trecut. Jam acordă importanță trecutului, așa cum am spus mai sus, de aceea cred eu că, trece cu vederea expunerea detaliilor din prezent.Chiar dacă ai impresia că merge pe repede înainte și că nu se ocupă mult pe detalii, îți dai seama că așa trebuie. Așa este pentru ea lumea. Neînsemnată.

         Fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut şi totul este bine, însă bucuria lor este efemeră. Curând realizează faptul că momentele petrecute cu cei dragi, în Belzhar(lumea deschisă cu ajutorul jurnalului) nu sunt o noutate, lucrurile nu evoluează, ci se repetă. Ca și cum mintea lor generează un proces în care amintirile sunt reluate. Nu e nimic nou, e vechi, e bine, dar vechi. În plus, lumea această poate să devină periculoasă dacă cei care se ascund în ea, nu mai vor să o părăsească.

        Cei cinci elevi special încearcă să-și rezolve problemele, dar Jam...dacă problema ei nu este ceea ce credea? Atâta suferință pentru un lucru inexistent sau existent? Totul este în imaginația ei, privește ceea ce o înconjoară într-un mod obiectiv, corect? Ce s-a întâmplat cu Reeve, cum a murit?
        Asta...rămâne să aflați voi, cei care o să citiți cartea!


Comments

  1. Cartea pare chiar drăguță! Mulțumesc pentru recenzie, m-ai făcut să vreau să o am. Succes!

    ReplyDelete
  2. M-ai facut curioasa! Chiar trebuie sa pun mana pe ea! :)

    ReplyDelete
  3. Finalul.. e ..nu ma asteptam :)))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uite! ;) Asemenea cuvinte ma fac curioasa. :)))

      Delete
    2. Asa si trebuie! :)) A fost ciudat sa aflu, dupa ce am citit mai mult de jumătate, că nu s-a intamplat ce am crezut eu...

      Delete

Post a Comment