Skip to main content

Recenzie: Belzhar de Meg Wolitzer


RECENZIE:
        O poveste care exploatează puterea minții umane cu ajutorul cărților. O poveste despre vindecare, despre forța cuvintelor și importanța împărtășirii suferinței. Modul, uneori, abstract de redare a acestei experiențe a personajelor a transformat cartea într-o istorisire minunată, în care îți dorești să cunoști cât mai bine întâmplările nefaste ce au schimbat destinele celor implicați.

        Trecutul este în permanență readus în prezentul personajelor atât prin memoria afectivă și îi oferă cititorului informații care explică starea deprimantă a celor cinci-Jam, Griffin, Sierra, Casey și Marc-  cât și prin magia jurnalului, dăruit de profesoara de literatură. Fiind singurii participanți ai cursului de literatură engleză, aceștia primesc ca temă lecturarea romanului Clopotul de sticlă de Sylvia Plath, această cerință obligatorie stârnindu-le uimirea elevilor.Oare cititrea unui roman despre depresie, dezamăgire, traume și sinucidere îi poate influența pe cei cinci într-un mod negativ? Toți sunt intrigați de alegerea profesoarei, dar și de modul ei de a se comporta, de frazele stranii, pe care numai ea le înțelege.
          De asemenea, elevii din clasa specială a doamnei Quenell, primesc un jurnal în care trebuie să scrie de două ori pe săptămână povestea lor, urmând ca aceste jurnale să fie păstrate de ea, după terminarea semenstrului și a cursului, cu promisiunea de a nu le lectura niciodată. Încă o dată, Jam și colegii ei sunt foarte surprinși de vorbele și regulile doamnei Quenell, însă sunt deciși să nu iasă din cuvântul ei, așadar încep a-și spune povestea în acel jurnal.

         Romanul este relatat la persoana întâi, de către Jam Gallahue, o adolescentă fragilă-așa cum spun psihologii și părinții ei- ce nu poate accepta moartea prietenului ei Reeve. Atitudinea ei sumbră și îndepărtarea de societate, de acei câțiva prieteni îi sperie părinții, ce decid să o înscrie la o școală-internat, numită The Wooden Barn, în speranța că o să depășească trauma. Tot ceea ce își dorește Jam este să fie lăsată în pace, să i se permită să-i ducă dorul lui Reeve fără a se întreba cineva dacă e nebună sau nu. Puținul timp petrecut cu el atârnă greu asupra existenței sale insipide și nu are nicio intenție de a schimba asta. Au fost câteva scene pe care le-am simțit ezitante, descrieri vagi, ca și cum personajul, pentru a demonstra nepăsarea față de internat, politica acestuia, colega ei de cameră sau problemele altora, evită să dea detalii. Se axează mai mult pe memorarea trecutului, a clipelor în care era fericită; de aceea există scene în care o întâmplare de la internat, un cuvânt al colegei, o mișcare a unui elev, îi produc instant întoarcerea în trecut. Jam acordă importanță trecutului, așa cum am spus mai sus, de aceea cred eu că, trece cu vederea expunerea detaliilor din prezent.Chiar dacă ai impresia că merge pe repede înainte și că nu se ocupă mult pe detalii, îți dai seama că așa trebuie. Așa este pentru ea lumea. Neînsemnată.

         Fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut şi totul este bine, însă bucuria lor este efemeră. Curând realizează faptul că momentele petrecute cu cei dragi, în Belzhar(lumea deschisă cu ajutorul jurnalului) nu sunt o noutate, lucrurile nu evoluează, ci se repetă. Ca și cum mintea lor generează un proces în care amintirile sunt reluate. Nu e nimic nou, e vechi, e bine, dar vechi. În plus, lumea această poate să devină periculoasă dacă cei care se ascund în ea, nu mai vor să o părăsească.

        Cei cinci elevi special încearcă să-și rezolve problemele, dar Jam...dacă problema ei nu este ceea ce credea? Atâta suferință pentru un lucru inexistent sau existent? Totul este în imaginația ei, privește ceea ce o înconjoară într-un mod obiectiv, corect? Ce s-a întâmplat cu Reeve, cum a murit?
        Asta...rămâne să aflați voi, cei care o să citiți cartea!


Comments

  1. Cartea pare chiar drăguță! Mulțumesc pentru recenzie, m-ai făcut să vreau să o am. Succes!

    ReplyDelete
  2. M-ai facut curioasa! Chiar trebuie sa pun mana pe ea! :)

    ReplyDelete
  3. Finalul.. e ..nu ma asteptam :)))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uite! ;) Asemenea cuvinte ma fac curioasa. :)))

      Delete
    2. Asa si trebuie! :)) A fost ciudat sa aflu, dupa ce am citit mai mult de jumătate, că nu s-a intamplat ce am crezut eu...

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Recenzie: Prințesa Mecanică de Cassandra Clare

DESCRIERE:

Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toată lumea trebuie să aleagă.
Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei DISPOZITIVE INFERNALE.


RECENZIE:

     Am…

Rețetă: Negresă vegană cu nuci și cafea. Vegan, Nutty, Coffee Brownie

RO:

Cea mai simplă rețetă furată de la mama. Am încercat-o de multe ori și am fost extrem de mulțumită.
Aveți nevoie de ingrediente, o cană pe care s-o folosiți la măsurarea acestora și un bol în care să amestecați totul. Contează să folosiți aceeași cană pentru a măsura, restul este istorie :)


 Ingrediente:
- 1 cană făină integrală de orez - 1 cană făină de ovăz - 2 căni de nuci - 1 cană gem de prune (eu am folosit aprox 400 de grame) - 1/2 cană ulei de măsline - 2 lg-ițe praf de copt - un praf de sare - 2 lg îndulcitor (opțional) - 1 cană apă minerală - 2 lg pudră de cacao - 1 lg esență de rom - arahide coapte pentru decor - topping de cafea (1 lg cafea instant, 1 lg sirop de curmale sau alt îndulcitor, un strop de apă)





Mod de preparare:
1. Amestecați într-un bol toate ingredientele. 2.Ungeți tava cu puțin ulei, așezați hârtia de copt și turnați compoziția în aceasta. 3. Lăsați negresa aproximativ 40 de minute în cuptorul preîncălzit ( Faceți testul cu scobitoarea, dar nu uitați…

Rețetă: Budincă de ciocolată vegană. Vegan Chocolate Pudding

 RO:

     Nu știu cum am ajuns la concluzia că din mei pot să fac o budincă de ciocolată delicioasă, dar asta nici nu mai contează, având în vedere că rezultatul a fost pe placul meu.      De obicei, folosesc meiul la sarmale de post (folosesc mei în loc de orez și adaug multe legume) sau îl consum cu diverse nuci și fructe uscate, însă de data aceasta am încercat ceva nou pentru mine.      Este extrem de gustoasă, cu o aromă puternică de ciocolată și nu are zahăr procesat sau gluten.
Ingrediente: 150 mei crud 300 ml apă  3 linguri ulei de cocos topit 2 linguri pudră de cacao indulcitor natural (eu am folosit sirop de curmale)
esență de rom (opțional) un praf de sare
Mod de preparare: 1. Meiul se spala foarte bine si se pune la hidratat peste noapte ( sau cel puțin 7 ore). 2. Acesta se spală din nou, apoi se pune la fiert la foc mediu în apă pentru aproximativ 20 de minute sau până ce lichidul este absorbit. Amestecați constant. Cand este gata îl lăsați la răcit. 3. Puneți meiul in …