Skip to main content

Recenzie: Dragostea mea mi-a dăruit- 12 povestiri romantice pentru a te îndrăgosti


RECENZIE:

        Am început ziua de miercuri într-un mod de-a dreptul magic: ningea foarte frumos afară și, chiar dacă nu a venit deja Crăciunul, nu m-am putut abține și am cules de pe raft cartea Dragostea mea mi-a dăruit. Căldura poveștilor din această carte m-a făcut să uit de frigul de afară, însă am simțit emoția primei zăpezi, fiorii dragostei, magia, momentele fericite și bunătate. Autorii au creat povești minunate; unele mi-au așternut un zâmbet pe chip, altele m-au intrigat. M-am surprins în diferite ipostaze și am avut momente în care zâmbeam cu gura până la urechi. E clar! Zăpada de afară, această carte ce miroase a sărbători, o cafea bună și un spațiu călduros au transformat ziua de miercuri într-una fantastică.
        Am recunoscut numele unor autori din această carte, le citesem anumite romane și eram convinsă că mă vor uimi într-un mod plăcut. Stilul lor s-a regăsit, așa cum era normal, în poveștile acestea, ceea ce mi-a alimentat entuziasmul. Pe de o parte, sunt autori, precum Rainbow Rowell, ce te cucersc de la prima carte și îți dorești să citești fiecare roman pe care îl scriu. Dulceața simplă întâlnită în Fangirl sau Elinor&Park, am găsit-o și în Dragostea mea mi-a dăruit. Pe de altă parte, sunt autori pe care abia i-am descoperit și îmi pare rău pentru asta, deoarece au un stil aparte.
        Aș vrea să discut despre fiecare poveste în parte, dar asta înseamnă că nu m-aș opri din scris, iar voi ați ofta prelung. În schimb, o să vă spun care sunt poveștile mele preferate  și de cine au fost scrise. Nu am de gând să le aranjez într-un top al celor mai drăguțe, toate au ceva special, numai că unele mi-au plăcut în mod deosebit. Nu am căutat perfecțiune, nu am citit poveștile cu acest scop, voiam doar să-mi transmită emoții pozitive, să existe acel ceva, aceea magie. Având în vedere că sunt scurte povești, autorii nu puteau să dezvolte extrem de bine realațiile dintre personaje, însă, la un moment dat, eram în postura în care mă întreban de ce nu au scris o carte pornind de la ideile acelea. Anumite povestioare aș vrea să fie transformate în cărți de 500 de pagini.
P.S. Trebuie să fiu sinceră, preferata mea este Fata care a trezit visătorul de Laini Taylor. 

1. Miez de noapte de Rainbow Rowell

 Sunt o fană a acestei autoare, tocmai de aceea nu credem că o să fiu dezamăgită de creația ei. Bineînțeles că nu am fost. Personajele povestirii au fost construite în stilul ei caracteristic, hazlii, timide, învăluite în aceea simplitate ce te cucerește de la început. Relația dintre Mags și Noel mi-a adus aminte(un pic) de Cath și Levi din Fangirl, de asemănările și deosebirile dintre ei. Noel era tot timpul fericit, drăgăstos cu toată lumea, iubit de toți, umbla din floare în floare, pe când Mags era opusul său. Dacă cei doi se vor atrage ca niște magneți...rămâne de văzut.

2. Mă vei găsi în Polaris de Jenny Han

O fată salvată de Moș Crăciun, adusă la Polul Nord și îndrăgostită de un spiriduș. Nu există ceva mai frumos măi! Atunci când s-a terminat...nu mi-a venit să cred, chiar m-am înfuriat. Voiam mai mult...finalul m-a lăsat așa în pomul de Crăciun. Nu e corect! Uite, aceasta e una dintre povestirile ce trebuie tranformate într-o carte imensă. Nu-mi poți alimenta emoțiile și apoi să le spulberi...Mereu am crezut că autorii au o latură inumană destinată numai cititorilor.


3. Este un miracol de Crăciun, Charlie Brown de Stephanie Perkins

Stephanie Perkins nu-mi era deloc străină. Lola este cartea mea preferată, iar romantismul creat în seria ei a fost, cu siguranță, folosit din abundență în  Este un miracol de Crăciun, Charlie Brown. O narațiune despre tineri complet diferiți, uniți de un...brad. Da, exact asta am scris, un brad. Totul începe când Marigold cumpără un brad de la North, bradul fiind un mijloc de a conversa cu North și, ulterior, de a-l ruga să o ajute la o animație. Nu știu de ce, la început nu am crezut că o să-mi placă, apoi a devenit una dintre favoritele mele.

4. Moș Crăciun pentru o vreme de David Levithan

Din păcate, nu am citit nicio carte a acestui autor, dar povestioara lui m-a convins.El a ales să descrie relația dintre un cuplu de băieți. Sincer, nici nu am simțit că e vorba despre doi băieți, de fapt, nu am stat să mă gândesc la asta. Totul a fost extrem de drăguț și amuzant, pentru că personajul-narator a fost, oarecum, obligat de iubitul lui să devină Moș Crăciun pentru surioarele lui. Voi ce credeți că s-a întâmplat mai departe?

5. Fata care a trezit visătorul de Laini Taylor

Magia eixstă. O lume bizară se ciocnește de lumea reală. Sunt îndrăgostită de cărțile lui Laini Taylor, de stilul ei, de tehnica folosită în mica poveste, de figurile de stil care înfrumusețează universul unic, realizat de ea. Personajul nostru principal, Neaua, a rostit numele Wisha(Visătorul), pentru a se elibera de un bărbat ce o dorea ca soție. Visătorul, o ființă abstractă, acaparează viața acesteia. Unul dintre creatori, Visatorul era una cu ploaia, dealurile, pământul și totuși el le realiza grație forței lui nemărginite. O iubire între ființe incompatibile care încearcă să-și împlinească dragostea. Superb! Superb!

        Ar fi păcat să nu savurați această carte în prejma sărbătorilor. E minunată și vă va introduce în lumi unde Crăciunul are o semnificație aparte, unde oamenii mai cred în spiritul magic al sărbătorilor. Vă veți aminti de copilărie, de daruri, de iubire și o stare de pace vă va învălui. E inevitabil!

 

Comments

  1. Chiar eram curioasa cu cartea. Toata lumea vorbeste despre ea :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu eram foarte curioasa si chiar mi-a placut. In plus, am descoprit noi autori :)

      Delete
  2. Wow ce dragut, imi doresc de ceva timp aceasta carte cu o coperta geniala, iar recenzia ta m-a facut sa imi doresc si mai mult aceasta carte.. Mi-a placut mult ca ai decis sa ne spui cate ceva despre fiecare poveste.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Recenzie: Prințesa Mecanică de Cassandra Clare

DESCRIERE:

Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toată lumea trebuie să aleagă.
Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei DISPOZITIVE INFERNALE.


RECENZIE:

     Am…

Rețetă: Negresă vegană cu nuci și cafea. Vegan, Nutty, Coffee Brownie

RO:

Cea mai simplă rețetă furată de la mama. Am încercat-o de multe ori și am fost extrem de mulțumită.
Aveți nevoie de ingrediente, o cană pe care s-o folosiți la măsurarea acestora și un bol în care să amestecați totul. Contează să folosiți aceeași cană pentru a măsura, restul este istorie :)


 Ingrediente:
- 1 cană făină integrală de orez - 1 cană făină de ovăz - 2 căni de nuci - 1 cană gem de prune (eu am folosit aprox 400 de grame) - 1/2 cană ulei de măsline - 2 lg-ițe praf de copt - un praf de sare - 2 lg îndulcitor (opțional) - 1 cană apă minerală - 2 lg pudră de cacao - 1 lg esență de rom - arahide coapte pentru decor - topping de cafea (1 lg cafea instant, 1 lg sirop de curmale sau alt îndulcitor, un strop de apă)





Mod de preparare:
1. Amestecați într-un bol toate ingredientele. 2.Ungeți tava cu puțin ulei, așezați hârtia de copt și turnați compoziția în aceasta. 3. Lăsați negresa aproximativ 40 de minute în cuptorul preîncălzit ( Faceți testul cu scobitoarea, dar nu uitați…

Rețetă: Budincă de ciocolată vegană. Vegan Chocolate Pudding

 RO:

     Nu știu cum am ajuns la concluzia că din mei pot să fac o budincă de ciocolată delicioasă, dar asta nici nu mai contează, având în vedere că rezultatul a fost pe placul meu.      De obicei, folosesc meiul la sarmale de post (folosesc mei în loc de orez și adaug multe legume) sau îl consum cu diverse nuci și fructe uscate, însă de data aceasta am încercat ceva nou pentru mine.      Este extrem de gustoasă, cu o aromă puternică de ciocolată și nu are zahăr procesat sau gluten.
Ingrediente: 150 mei crud 300 ml apă  3 linguri ulei de cocos topit 2 linguri pudră de cacao indulcitor natural (eu am folosit sirop de curmale)
esență de rom (opțional) un praf de sare
Mod de preparare: 1. Meiul se spala foarte bine si se pune la hidratat peste noapte ( sau cel puțin 7 ore). 2. Acesta se spală din nou, apoi se pune la fiert la foc mediu în apă pentru aproximativ 20 de minute sau până ce lichidul este absorbit. Amestecați constant. Cand este gata îl lăsați la răcit. 3. Puneți meiul in …