Skip to main content

Top 10 Gaudeamus 2017 - Grupul Editorial Corint


Participarea Grupului Editorial Corint la Târgul Gaudeamus 2017


     Grupul Editorial Corint a încheiat duminică seara participarea la Târgul Internațional Gaudeamus 2017 – Carte de învățătură, ediția a XXIV-a, după 5 zile pline de lansări, evenimente, spectacole-lectură, ateliere pentru copii, momente artistice.

     Surpriza acestei ediții a constat în reduceri substanțiale! Miercuri și joi, pasionații de lectură au putut beneficia de REDUCERE de 50% pentru ORICE titlu din colecțiile Corint, iar în următoarele zile cărțile au avut PREȚURI SPECIALE!

     Standul Corint a devenit locul preferat al copiilor, unde au avut loc în fiecare dimineață activități pentru cei mici, iar adulții au fost așteptați cu noutăți de tot felul, de la cărți de istorie, călătorii, biografii, albume până la volume fascinante, pline de mister și fantezie, destinate adolescenților.

     Pe primul loc în topul vânzărilor se află Stăpânul umbrelor, cartea a doua din seria Uneltiri întunecate de Cassandra Clare, unul dintre cele mai așteptate titluri fantasy din colecția Leda Edge ale acestui sfârșit de an.
     Locul al doilea este ocupat de un titlu extrem de interesant, Fiica lui Stalin. Viața extraordinară a Svetlanei Allilueva din colecția Corint Istorie. Autoarea Rosemary Sullivan ne propune o biografie excepțională, cea a unicei fiice a lui Iosif Vissarionovici Stalin – Svetlana Allilueva.
     Locul trei a fost ocupat de un titlu adresat copiilor, Armstrong. Călătoria fantastică a unui șoricel pe Lună, scris de Torben Kuhlmann, care ilustrează într-o manieră deosebită o poveste în care visurile nu cunosc limitele imaginaţiei.

     Următoarele titluri din topul vânzărilor sunt:
- De la Palatul Domnesc de pe Podul Mogoșoaiei la Palatul Regal de pe Calea Victoriei de Gabriel - - Badea-Păun (colecția Istorie cu blazon)
- Minunata familie Marvel de Brian Selznick (roman grafic, colecția Leda Edge)
- Însemnări intime și politice de Adolf Hitler, ediție de Francois Delpla (colecția Corint Istorie)
- Domnisoara Goth și fantoma șoricelului de Chris Riddell (Corint Junior)
- Întoarcerea Regelui Mihai de Danielle Maillefer (colecția Istorie cu blazon)
- Jurnal - volum 2 de Ion Ratiu (colecția Corint Istorie – Autori români)
- Addison Cooke și mormântul lui Genghis-han de Jonathan W. Stokes (Corint Junior)

     După cum v-a obișnuit deja, Grupul Editorial Corint vă așteaptă la următoarea ediție a Târgului Gaudeamus, în 2018, cu noi surprize!

Comments