Recenzie: Regatul spinilor și al trandafirilor de Sarah J. Maas

DESCRIERE: 

Feyre a crescut intr-o lume in care magia exista doar in legende. Dar daca aceasta lume ar fi reala si, mai mult decat atat, ar ameninta sa arunce lumea muritorilor intr-un razboi intunecat? Manata de promisiunea de a-si apara familia, facuta mamei ei, Feyre va afla ca in lumea zanelor totul este posibil, chiar si sa te indragostesi de un Mare Lord al spiridusilor. O amenintare pluteste, insa, asupra acestui taram magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zanelor si lumea oamenilor.

"Proprietatea se intindea peste un teren acoperit de verdeata. Nu mai vazusem niciodata ceva asemanator — nici macar fosta noastra mosie nu se putea compara cu asa ceva. Era acoperit cu trandafiri si iedera, cu terase, balcoane si scari care porneau din laturile de alabastru. Curtea era marginita de padure, dar se intindea atat de mult, incat abia vedeam linia copacilor din departare. Foarte multa culoare si lumina, multa miscare si textura... Abia reuseam sa observ detaliile. Ar fi fost inutil sa pictez asa ceva, nu as fi reusit sa redau totul cu fidelitate. Admiratia ar fi putut sa-mi invinga frica daca locul nu ar fi fost complet gol si linistit. Chiar si gradina prin care am trecut, urmand o poteca pietruita spre usile principale ale casei, parea tacuta si adormita. Deasupra multimii de irisi violeti, ghiocei palizi si narcise galbene ca untul se leganau in briza parfumata, iar o duhoare slaba de metal imi gadila narile." 



RECENZIE: 


      Fan înrăit al autoarei Sarah J Maas nu am fost niciodată. Mi-a plăcut prima ei serie publicată, modul în care a fost scrisă, descrierile, dialogul spumos, diversitatea personajelor și a locațiilor, însă nu am fost niciodată convinsă de personajul feminin. Ador tipul de badass în ceea ce privește eroinele romanelor și sunt conștientă că, dacă vrem să vedem o evoluție, sigur personajul nu începe prin a fi extrem de calculat, dar Caelena era prea prea. Așadar, vă puteți imagina că am fost puțin reticentă și în ceea ce privește noua serie. Rău am făcut! După mult timp de când am cumpărat-o și multe tentative eșuate de lectură, m-am pus într-o zi cu burta pe carte și am citit romanul de la cap la coadă.
Cine a aruncat un ochi pe blog, știe că îmi place genul fantasy. Creaturi misterioase, istorii rescrise, noi lumi pe care aștepți să le descoperi cu sufletul la gură, personaje cu un destin precar, trădări, minciuni, dragoste, toate aduse până-n punctul exacerbării. Mă fascinează cu adevărat aceste detalii care se împletesc, de obicei, în acest tip de roman. Iar acesta nu a fost excepția.
     O eroină prinsă într-o lume a zânelor malefice, regate ale anotimpurilor, Mari Spiriduși, conducători răi, dar și conducători prinși în vrăji aruncate de forțe ascunse, replici istețe pierdute în decoruri magice și multe, prea multe secrete de descoperit. O desfășurare a acțiunii numai bună, suficient de lentă cât să ai timp să te transpui în poveste, dar suficient de rapidă cât sorbi fiecare detaliu.
     Taman romanul de la care nu am avut așteptări m-a cucerit.

 " In mod sigur era un loc magic, deoarece aici era primavara. Ce putere ticaloasa posedau ei, de le permitea sa-si faca pamanturile atat de diferite de ale noastre, sa controleze anotimpurile si vremea, de parca le-ar fi stapanit? Transpiratia mi se prelinse pe spate, iar randurile de haine incepura sa ma sufoce. Mi-am rotit incheieturile mainilor si mi-am schimbat pozitia in sa. Sforile care ma tineau disparusera. "

     Feyre, fata cu părul blond, uscățivă, care cutreieră pădurea în căutarea hranei. Singura care hrănește trei guri: cele două surori și tatăl ei, punându-și constant viața în pericol. Pădurea nu este un loc sigur, mai ales dacă ajungi foarte aproape de Zidul care desparte lumea muritorilor de Tărâmul Zânelor. Totuși, într-o zi, deși conștientă de pericol, aceasta se avântă departe, urmând cu privirea ei agilă o căprioară. Norocul sau ghinionul face ca această să aducă pe masă atât căprioara, cât și lupul străpuns de săgeata ei de frasin.
Feyre, cea care avea mâinile bătătorite din cauza muncii și a efortului de a-și menține familia teafără, cea care îndura zilnic jigniri aduse de propriile surori și de săteni, devine prizoniera unui tărâm magic, unul pe care nu ar fi crezut posibil să-l vadă vreodată.
     Mi-am propus de la început să nu fac comparații între cele două serii, dar pe măsură ce lecturam cartea, am realizat că îmi este imposibil. Asta pentru că mi-a plăcut Feyre mai mult decât mi-a plăcut Caelena vreodată. Am găsit-o destul de calculată și stăpână pe sine, dar poate nu la fel de impulsivă precum Caelena. Este inteligentă, isteață, știe cum să caute soluții subtil și să iasă din diverse situații, iar asta mi-a plăcut. De asemenea, pasiunea ei pentru artă, pentru pictură, m-a determinat să îi observ partea sensibilă, întrucât modul în care era inflențată de culori și forme era vizibil. Desigur, au existat și momente în care pur și simplu nu am înțeles-o, nici măcar nu pot afirma că s-a lăsat pradă impulsivității, ci stupizeniei (a se vedea scenele de la Marele Ritual). Dar au fost puține momente în care nu m-a convins, încât nici nu contează.

     Trecând la partea masculină a volumului: Tamlin, Ryshand și Lucien. Din fericire pentru mine și pentru toți cei care consideră că este imposibil ca absolut toți bărabții dintr-o carte să umble după o singură femeie... nu a fost cazul, nu în totalitate ce-i drept.  Presimțeam foarte tare dezvoltarea unui triunghi amoros, dar, citind ulteior volumul al doilea, vă spun să nu vă faceți griji, lucrurile intră pe un făgaș normal, iar alesul lui Feyre o să fie... să spunem că este ce trebuia să fie.
     Tamlin, Marele Lord al Regatului Primăverii, un personaj pe care eu l-am văzut mai animalic decât Feyre. Un domn, atât cât se poate să fie pentru o creatură antică, care face impresie bună; protectiv, dulce la vorbă, pe scurt bărbătul care-i fură inima lui fetei.
     Ryshand este opusul celui numit mai devreme și recunosc, îmi este foarte greu să-l caracterizez doar prin prisma primului volum. Citindu-l pe al doilea, l-am descoperit cu adevărat și am realizat că prima impresia nu-l reprezintă nici măcar pe jumătate. În Regatul spinilor și al trandafirilor, lordul se întruchipează precum un bărbat misterios, ușor acid, sarcastic, mișcându-se cu o lejeritate alarmantă prin împrejurimi.


     Consider că acest volum este o introducere în lumea ce povestea ce urmează să fie dezvoltată în următoarele cărți și asta vă pot garanta, deoarece am devorat și A court of Mist and Fury.
     Pentru mine seria s-a dovedit a fi mult mai interesantă decât precedenta, cu un număr considerabil de personaje, dar nu cât să te bulverseze. Am găsit un echilibru care mi-a plăcut foarte tare, iar acțiunea nu a fost grăbită, personajelor le-a fost oferit timp pentru a interacționa și a se cunoaște, ceea ce duce cu siguranță la o dezvoltare curată a acestora.
     Îl recomand, mai ales că nu prea l-am văzut promovat ( s-ar putea să fie din cauza absenței mele de pe site-urile de socializare) și cred că o să fie o surpriză plăcută pentru mulți.