Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toată lumea trebuie să aleagă.
Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei DISPOZITIVE INFERNALE.
RECENZIE:
Am așteptat atât de mult această carte, încât mi-am petrecut mult timp doar admirând coperta când am primit-o. De asemenea, am încercat să-mi amintesc tot ceea ce știam din volumele anterioare, deși recunosc că erau multe detalii care se estompaseră în mintea mea. Ar fi trebuit să citesc seria iar, dar nu am avut răbdare să fac asta. Totuși, vreau să o citesc din nou la vară, în vacanță, să mă bucur de ea cum se cuvine, deoarece sunt aici niște personaje care te fac să zâmbești la fel de repede cum te fac să plângă, să jelești pe la colțuri mai bine zis.
Această serie fascinantă o să-mi lipsească. Descrierea atât de bine construită a epocii victoriene m-a uimit și m-a făcut să ador tot, absolut tot. Stăteam cu romanul în brațe, ochii închiși, și-mi imaginam decorul, străzile pe timpul nopții, drumul spre Idris, dispozitivele mecanice cu mișcările lor deja mai iuți ca înainte, Institutul care servea drept adăpost, casă pentru Nefilimi și frumoasa Tessa, prinsă într-o relație de dragoste complicată și mai ales vestimentația personajelor. În seriile Cassandrei descrierea are un mare rol și mă ajută extrem de tare, deoarece pare atât de real totul, încât ai impresia că ești acolo, un martor ascuns de ochii personajelor. Desigur, eu știu că nu toată lumea îmi împărtășește părerea legată de descriere, însă aici nu a fost nici prea mult, nici prea puțin spațiu alocată acesteia. Așadar, pentru cei care apreciază mai mult dialogul, nu o să existe nicio problemă.
Dispozitive Infernale mi-a plăcut la fel de mult precum Instrumente Mortale (ok, hai să spunem că Will și Jem au fost bomboabele de pe tort și poate, poate pentru ei aș putea să-mi calc pe inimă și să mărturisesc faptul că DI urcă o treaptă deasupra seriei IM), dar eu vă recomand să citiți prima data DI, apoi IM, deoarece poveștile au elemente comune și e de preferat să aflați ce se întâmplă în DI, acțiunea fiind după cum știm anterioară celei din IM (sper că v-am lămurit). Unde mai punem că recent a fost tradus și primul volum din noua serie cu Nefilimii noștri dragi, și anume Doamna de la Miezul Nopții ( o singură mențiune despre aceasta: COPERTA!!! Ador coperta!)
Am amânat mult lecturarea acestui volum, însă când am închis cartea, mi-am dorit să mai fi amânat puțin. Pentru că, nu-i așa, fiecare roman care îți place... te bucură în timpul lecturării și te întristează când îl termini, citești ultima pagină și călătoria s-a încheiat. Așa mi s-a întâmplat mie cu Prințesa Mecanică.
A fost un final... nu încununat de tragism așa cum îmi spusese cineva, dar mi-a smuls câteva lacrimi bune. Este anormal să încep recenzia vorbind despre final, totuși nu mă pot abține, întrucât fiecare moment mi-a rămas în minte. Acțiunea este foarte bine construită, iar destinele personajelor au fost trasate într-un mod care... te rănește, cu toate astea te gândești că este finalul cel mai potrivit, unul fericit, anormal de fericit pentru personajele cărora mulți dintre noi nu le-ar fi dat nicio șansă. A fost un volum intens, un volum al prieteniei, al curajului, iubirii, sacrificiului. Cu toate astea, finalul a fost foarte bine ales, îmi permit să spun că a împăcat și capra, și varza, cu alte cuvinte, fanii cuplului Jem și Tessa vor fi la fel de fericiți precum fanii cuplului Will și Tessa. Eu aș fi făcut o vrajă, astfel încât fiecare personaj să trăiască după bunul plac, dacă se putea veșnic, însă nu ar fi fost realist, ceea ce mă face să repet faptul că nu se putea scrie un final mai bun ( și pe la jumătatea volumului n-aș fi crezut că voi spune așa ceva).
"- Ai trăit mult timp, zise Will. Probabil c-ai văzut mulți oameni murind, mulți oameni pe care i-ai iubit. și totuși, supraviețuiești și mergi mai departe.
Magnus continuă să pară uluit.
- M-ai convocat aici - un magician la Institut, imediat după o bătălie în care aproape c-ați fost cu toți omorâți- pentru a vorbi?"
Una dintre puținele serii (sau singura, nu sunt sigură încă) în care triunghiul amoros nu m-a deranjat. Desigur, la început înclinam spre un anumit personaj, dar pe parcurs atât Jem, cât și Will m-au cucerit și mă gândeam ce nedreaptă este viață care te pune în fața unor sacrificii. Era drept ca Tessa să-l aleagă pe Jem, deoarece mai avea puțin de trăit și merita ca ultimele clipe să le petreacă fericit sau ca ea să fie sinceră cu sine și să alerge în brațele lui Will? Oarecum întrebarea este inutilă. Am fost puși în fața unor personaje onorabile. Defecte aveau toate, dar loialitatea față de cei dragi, onoarea față de cuvântul dat era literă de lege și erau impuse de sentimentele pure nutrite unii pentru alții. Jem nu a știut de sentimentele ce o legau pe Tessa de Will. La rândul ei, Tessa și-a împărțit inima, frângând o bucățică din a ei alegându-l pe Jem. Nu a fost întru-totul un sacrificiu, Jem nu reprezenta un coșmar pentru ea, însă mereu ar fi existat Will. Băiatul zbuciumat, Will, care consideră superioară dragostea față de Jem și dorința de a-l vedea fericit alături pe Tessa și încearcă să îngroape legătura cu fata, atât de adânc, încât nici măcar el să nu mai știe de ea.
Am fost înduioșată de acest volum și am închis volumul cu inima îndoită, așa cum se întâmplă când te desparți de niște personaje dragi. Iar emoția asta nu poate fi egalată de nimic.
Tessa este unul dintre personajele mele feminine favorite. O fată ajunsă la Londra, care a îndurat tortura Surorilor Întunecate și care încă este capabilă de sentimente frumoase. Curajoasă și cu inima sfâșiată între două mari iubiri, Will și Jem, Tessa are de înfruntat și un trecut despre care nu știe mai nimic. Nu mai este singură, ci înconjurată numai de persoane dragi care și-ar da viața pentru ea, așa cum, la rândul ei, aceasta ar proceda la fel. Are tăria să confrunte întunericul și omul care le-a amenințat viețile de la început, Mortmain.
Will, un tânăr despre care se poate spune că este mânat de îndrăzneală, că este impulsiv și are gura mare, dar nu se poate spune că fiecare acțiune a lui nu este doar dorința de a-i proteja pe cei dragi. Pentru că și el, precum ceilalți, iubește sincer, profund, puternic. Prietenia este un cuvânt prea slab pentru a descrie relația lui cu Jem, una indesdructibilă, o conexiune cu adevărat demnă de admirat. Desigur nici în acest volum nu suntem scutiți de remarcile lui acide și deciziile impulsive, dar așa este Will și nu ar trebui să se schimbe pentru nimeni. Oamenii din jurul lui îl iubesc așa cum este.
"- Credeam că e logodnica parabatai-ului tău. Nu a ta.
Will își ridică bărbia.
- Dacă este logodnica lui Jem, atunci am datoria să o păzesc ca și cum ar fi a mea. Asta înseamnă să fii parabatai."
Jem, băiatul cu părul argintiu, omul care însuflețea vioara și iubea frumosul. Din păcate, nu știu de ce, deși mi-a plăcut de el în primele două volume, nu am fost niciodată fascinată. Însă acest volum mi-a dat peste cap trăirile și l-am apreciat cât să compesez ușoară indiferență anterioară. Atât de dornic să trăiască pentru Tessa, pentru ceilalți, în ciuda bolii groaznice care îl măcina, nobil, onorabil, capabil doar de iubire pură și sentimente oneste. Aproape de fiecare dată, apariția lui în acest volum, mi-a smuls lacrimi. Îi mulțumesc Cerului pentru final, totuși!
"- Am trăit pentru tine, îi spuse el. Și am trăit pentru will, și apoi am trăit pentru Tessa - și pentru mine, căci am vrut să fiu cu ea. Dar nu pot trăi pentru alți oameni la nesfârșit. "
Volumul n-ar fi fost uimitor fără personajele secundare: Cecily, o adevărată Herondale, Gideon și Sophie, Gabriel, Charlotte, Henry cu invențiile lui ce, în sfârșit, sunt apreciate și Magnus de care îmi era dor, magicianul bun la toate.
Prințesa Mecanică nu numai că m-a scos din reading slump, dar m-a făcut să plâng și să-mi fie deja dor de personajele dragi. Acțiune și suspans, aventură, răsturnări de situație, dragoste, sacrificiu, lacrimi și râsete. Căci, deși am prezentat totul într-o manieră puțin tristă, momentele amuzante nu lipsesc, iar pentru asta le suntem datori lui Gabriel și Cecily, mai mult, având în vedere că minunatul nostru Will este mult mai cenzurat în această carte.
Cassandra Clare scrie superb, cuvintele sunt de prisos și abia aștept să văd ce-a mai încropit în noua seria. Până ajung eu la Doamna de la Miezul Nopții, recomand Dispizitive Infernale și Instrumente Mortale din toată inima!
Comments
Post a Comment