Thursday, September 01, 2016

Recenzie: It Ends With Us de Colleen Hoover

 

“There is no such thing as bad people. We’re all just people who sometimes do bad things.”



     Îmi doream să citesc It Ends With Us încă de când a fost dezvăluită coperta. Titlul, alături de copertă mi-au stârnit interesul într-un mod deosebit. Am afirmat de multe ori că îmi place Colleen Hoover și, cu exepția unei cărți (Confess) mi-au plăcut toate. (November 9 încă nu am citit, dar urmează).  Colleen abordează subiecte sensibile, așadar mă așteptam ca și în aceasta să existe un iureș de emoții.

     Autoarea spunea că It Ends with Us este cartea ei de suflet, apoi urmează Maybe Someday și abia după ce am terminat romanul am înțeles motivele ei (nota autorului oferă explicații ample). O să fiu sinceră, am multe recenzii în draft, dar am avut alte prorități și am pus blog-ul pe planul al doilea. Nici nu aveam de gând să postez ceva acum, dar citind cartea, am zis că nu pot aștepta. Pe GoodReads am găsit multe recenzii, unele cu spoiler. Le-am trecut în revistă pe multe, având în vedere că am devenit imună la spoilere și parcă nici nu contează atunci când citesc romanul. Dintr-un motiv pe care nu-l cunosc, spoilerele au dispărut complet din mintea mea în momentul în care, în sfârșit, am reușit să încep It Ends  With Us.

     N-o să spun că aceasta este cea mai bună carte a autoarei, deoarece nu se știe niciodată cu ce ne va încânta pe viitor, dar pot afirma că este romanul care-mi place cel mai mult, urmat fiind de Maybe Someday. Am plâns când am terminat cartea, nu așa cum am făcut alții, poate n-am fost sfâșiată de emoții, însă am simțit nevoia să plâng la final. Probabil că s-au adunat în mine gânduri și emoții pe care nu le-am înțeles pe parcurs, apoi și-au făcut loc cu ajutorul lacrimilor. Nu vreau să dau cu presupusul și să afirm că această carte a fost scrisă cu scopul de a educa, dar așa am smțit eu. Spre deosebire de alte lucrări ale ei, aici a fost un mesaj (în toate există un mesaj, dar contextul este diferit, tema este diferită, iar la final, când se trage linia, mesajul este clar și răsunător), unul pe care fiecare femeie în parte ar trebui să-l înțeleagă.  Nu este un spoiler, așa sper, romanul are ca temă abuzul în familie, mai precis cel îndreptat către partenera de viață. Și știu că noi, toți, când vedem la televizor o femeie abuzată, ne întrebăm stupefiați de ce nu s-a despărțit de respectivul după prima palmă. o ținem așa o bună bucată de vreme, dând vina pe el, dar acuzând-o și pe ea. Ei bine, asa reliefează Colleen, ea prezintă o fată care a fost martora abzurilor tatălui ei îndreptate spre mama și care și-a promis că nu se va afla niciodată în această situație.

     Lily, personajul nostru principal, a trăit văzându-și tatăl făcând lucruri urâte. De fiecare dată când se întâmpla asta, Lily jura că o situație ca aceasta o va face să se despartă de acel bărbat indiferent ce. Totuși, peste ani, ea întâlnește un bărbat minunat, un neurochirurg ambițios, dar extrem de bun, o persoană perfectă ar spune Lily. Totul merge foarte bine între ei. Burlacul convins, Ryle, consideră că Lily este cea mai bună parteneră de viață pe care ar putea s-o aleagă și decid să-mi trăiască viața împreună.
     Din păcate, momentele lor bune, întrucât Ryle este minunat și-o iubește pe Lily, sunt umbrite de furia pe care el este incapabil s-o controleze uneori. Vă imaginați ce se întâmplă mai departe, situația în care Lily este captivă. Totuși, acum nu se mai  găsește în postura omului din exterior, cel care poate să critice după voia lui, ci în postura persoanei abuzate, iar sentimentele ei sunt contradictorii. Este ușor să-ți dau cu părerea despre alții, dar cum ai reacționa tu, când investești sentimente, când nu totul se dovedește a fi un iad, când vezi că ești iubită, în ciuda acelor momente urâte? Astea sunt adevăratele întrebări pe care ar trebui să ni le adresăm.

Fifteen seconds. That’s all it takes to completely change everything about a person. Fifteen seconds that we’ll never get back.
 
     Ryle nu este o persoană rea, dimpotrivă. Un bărbat iubitor, un medic extraordinar care vrea să evolueze constant, un prieten pe care te poți baza, un frate exemplar . Amuzant, drăgăstos. Astea sunt puține calități și aici e buba. Dacă n-ar fi existat calitățile lui, probabil că decizia lui Lily ar fi fost ușoară, dar erau. Dincolo de clipele în care nu-l recunoștea, erau aceste lucruri pe care nu le-ar fi putut da uitării.

     Recunosc, când citeam anumite scene, n-am înțeles-o pe Lily. De fapt, i-am înțeles trăirile, dar nu și decizia de a rămâne. Cum spuneam, e ușor să judeci, însă nu ai habar cum te afectează aceste lucruri. Mă temeam că o să aibă un final trist, mă temean de multe. În timp ce citeam și găseam o scenă... încă una... chiar eram convinsă că nu se va termina bine. Adevărul este că titlul capătă un sens abia la final și am fost surprinsă într-un mod plăcut. Atunci m-au năpădit lacrimile.

     Nu vreau să scriu recenzia fără a menționa un personaj pe care l-am îndrăgit extrem de mult, Atlas. El face parte din trecutul lui Lily și, sinceră să fiu, am savurat fiecare moment cu ei doi. Când era mică, Lily obișnuia să-i scrie lui Ellen DeGeneres, un fel de jurnal, însă îi era adresat femeii care o făcea să zâmbească. Așa aflăm că îl întâlnesc pe Atlas, un băiat fără familie, ce locuiește în casa de lângă ei. Inocența lui Lily o determină să-l ajute, dându-i mâncare, oferindu-i baia sau chiar un loc lângă ea, atunci când o o urmărește pe Ellen. Da, există o poveste de dragoste, considerați-l spoiler sau nu, dar nu mă pot abține, nu pot să țin numai pentru mine relația lor minunată, ce s-a dezvoltat natural, simplu, așa cum trebuie să fie. Toate scenele cu ei doi au fost... pe sufletul meu, cu toate astea nu vreau să vă dau mai multe detalii, doar vă îndemn să puneți mâna pe cartea aceasta, întrucât e o bijuterie.

That’s what fifteen minutes can do to a person. It can destroy them.
It can save them.


     I-am oferit cinci stele strălucitoare pe GoodReads, așadar vă rog s-o aveți pe lista voastră.

2 comments: