Skip to main content

Rețetă: Batoane energizante (vegan)

  
     Ce faci când ai poftă de ceva dulce, sănătos, dar nu vrei să arunci fiecare bănuț din buzunar pe ingrediente scumpe?
     Citești ce scriu eu, căci, bineînțeles, nici eu nu doresc să cheltui fiecare ban pe ingrediente scumpe.
     Știu foarte bine că multe alimente sănătoase au un preț piperat. Nu spun că orice își poate cumpăra un kilogram de nuci de macadamia, că oricine își permite să mănânce de trei ori pe săptămână somon și lista ar putea continua. Din păcate, asta-i realitatea. Și, vă rog, nu spuneți că dacă omul își cumpără un pachet de 100 de grame de migdale este bine. Nu prea este, dacă vă uitați la prețuri. Desigur, nu contestă nimeni calitatea, dar trebuie să înțelegem că nu toată lumea își permite. Și știu că vedem peste tot rețete gustoase, dar care nu se pot realiza fără ingrediente scumpe. Dacă vă uitați pe blog-ul meu, veți găsi rețete cu ingrediente relativ accesibile, pentru că vreau să poate încerca  toată lumea. Asta nu este o replică agresivă aruncată altor blog-uri, Doamne ferește, doar că eu vreau să postez mai multe rețete cu ingrediente accesibile tuturor. Am văzut zilele astea pe Paprika o rețetă de batoane energizante care arătau extrem de bine, iar de gust... probabil că nici nu ar trebui să comentăm. Însă, jumătate din ingredientele folosite m-ar fi costat în jur de 200 de Ron, dacă le cumpăram în cantități mari (erau diverse nuci, semințe, fructe uscate, extracte naturale și diverse uleiuri). Ok, și ce era de făcut? M-am uitat să văd ce este prin casa, am făcut un calcul rapid și am zis, haide măi, nu am ce pierde, încerc să fac batoanele așa.
     Din trei ingrediente principale și  alte opționale pe care le puteți alege în funcție de gusturile voastre... a ieșit o minunăție. 
     Textura este perfectă, crocantă, iar aroma semințelor coapte o să vă coloreze bucătăria. Se pot păstra în frigider într-o cutie alimentară și să știți că își vor păstra textura crocantă câteva zile bune (asta, dacă rezistă atât de mult). O să scriu și o variantă raw vegan, dar una care nu necesită diverse uleiuri. Sunt în faza în care încerc mai multe rețete. 
     Da, este mâncarea săracului, dar este simplă și gustoasă.


Ingrediente:

- 200 de grame fulgi de ovăz
- 200 de grame semințe de floarea soarelui
- 3 îndulcitor lichid ( sirop de arțar, ștevie, agave; miere, dar aceasta nu este pentru vegani)
- coaja de la o portocală (opțional)
- un praf de scorțișoară 

Mod de preparare:

1. Se amestecă bine toate ingredientele.
2. Compoziția (sfărâmicoasă, care nu se leagă bine) se așază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
4. Compoziția se presează cu mâinile (dacă se lipește din cauza îndulcitorului, așezați o altă hârtie de copt peste compoziție și atunci presați) până când are o înălțime de aproximativ 1cm (dacă este mai subțire se va arde repede, dacă este prea groasă nu o să fie suficient de crocantă).
5. Se bagă la cuptor până când se rumenește ușor, așa cum se vede în poză (eu am ținut compoziția aproximativ 15 minute, dar stați mai bine cu ochii pe cuptor). 
6. După ce se răcește, se pot tăia batoane.



Comments