Skip to main content

Recenzie: Urgia și Zorile de Renee Ahdieh


,,O sută de vieți în schimbul celei pe care ai curmat‑o. O viață luată
la fiecare ivire a zorilor. De vei da greș, fie și o singură dată, îți voi
răpi tot ce‑ți dorești. Îți voi răpi și orașul.
Și voi curma alte mii și mii de vieți."


     Pe lângă mitolgia română, eu sunt facinastă de mitologia orientală. Într-adevăr, sunt fascinată de mitologia hindusă și de culorile Indiei, dar nu se putea ca această carte să nu-mi atragă atenția. Mă pregăteam să o comand în engleză când am văzut că o să fie tradusă și la noi. Am hotărât să aștept și să achizionez cartea de la editura Epica, iar entuziasmul meu a fost amplificat de perioada așteptării.

Când am primit cartea... nu știam cum s-o citesc mai repede. Cititorii mă înțeleg prea bine, sunt sigură. Am admirat-o, am răsfoit-o, apoi am trecut la treabă și pentru că prologul m-a intrigat și mi-a dat o idee despre cele petrecute în roman, n-am mai stat pe gânduri și am savurat cuvintele care îmbodobeau paginile precum bijuteriile fruntea Șeherezadei (Vedeți, deja m-a afectat romanul).
M-am îndrăgostit de dulcețurile de pe mesele festive, de veșmintele Șeherezadei și de camerele împodobite în stil oriental. Poveștile depănate de Șeherezda în unele nopți m-au făcut să citesc cu nesaț cuvintele, iar atmosfera colorată m-a făcut să-mi imaginez parfumul florilor de portocal sau al trandafirilor. Personaje cu limba ascuțită, dornice de răzbunare, personaje chinuite de secrete și trecut, dar și personaje care tes intrigi politice, magie și blesteme, dorințe neîmplinite, vieți curmate, toate se împletesc cum nu se poate mai bine în Urgia și Zorile. Și cum ai putea să nu te îndrăgostești de un simplu băiat și de o simplă fată care trebuie să ducă poveri dureroase în spate?

,,Voi apuca să văd cum soarele apune şi mâine. Nu am voie să fac greşeli. Jur că voi apuca să văd cât mai multe apusuri de soare.
Şi te voi ucide.


     Califul din Khorasan este privit de către popor precum un monstru. Acesta își alege miresele doar pentru ca, la fiecare răsărit de soare să comită o atrocitate, să ucidă mireasa cu o frânghie de mătase. Poporul este îngrozit de monstrul care îi conduce, dar se supune voinței lui. Când prietena Șeherezadei este aleasă de calif, urmând să-i fie curmată viața, așa cum s-a întâmplat cu atâtea fete, ea este distrusă. Dar printre durere și suspine, Șeherezada jură să se răzbune; aceasta se oferă să devină mireasa califului și, deși are doar șaisprezece ani, aceasta este mânată de focul răzbunării, nutrind o ură profundă pentru calif. Șeherezada nu numai că are în plan să rămână în viață, dar dorește și să termine calvarul atâtor familii, ucigându-l pe calif.

"— Nu port coliere, spuse Șeherezada în clipa în care o altă slujnică se pregătea să‑i pună la gât un șirag imens de nestemate.
— Trebuie să‑l purtați, stăpână. Este un dar de la calif.
Șeherezada îi aruncă micuței slujnice o privire pe cât de uimită, pe atât de amuzată.
— Și dacă nu vreau să‑l port? Ce‑o să facă? O să mă omoare?
— Vă rog, stăpână! Eu…
— Bănuiesc că nu este momentul cel mai potrivit pentru acest subiect, spuse Șeherezada, oftând adânc.
— Da, stăpână.
— Mă cheamă Șeherezada.”


     Șeherezada este o fată cu o limbă ascuțită, prea ascuțită pentru binele ei. Știe să se joace foarte bine cu vorbele, iar poveștile pe care i le spune aproape în fiecare seară califului o ajută să supraviețuiască. Mediul în care ajunge să trăiască nu este sigur și ea trebuie să aibă grijă ca nimeni să nu afle adevăratul ei plan, acela de a se răzbuna pe calif. Încercând să-i găsească un punct slab, Șeherezada petrece timp alături de calif, acesta bucurându-se de prezența ei. Dar Șazi descoperă un băiat ursuz, trist, bântuit de trecut, și nu un monstru, un om lipsit de milă care distruge tot ceea ce este în jurul lui.
     Șazi este puternică, curajoasă, poate chiar nesăbuită. Decizia de a-și răzbuna cea mai bună prietenă are repercusiuni; tatăl și sora ei trebuie să părăsească orașul, iar ea trebuie să-și uite iubirea din copilăria; ca să nu mai vorbim de faptul că s-ar putea să fie ucisă în orice moment. Cu toate astea, șederea în locuința califului nu se dovedește a fi atât de rea: Despina, Jalal îi tin companie, până și rajputanul devine o prezență obișnuită și începe să o aprecieze. De întâmplări nefaste nu duce lipsă și se pare că, deși califul nu vrea să o omoare, deocamdată, există și alți oameni care îi doresc răul.
     Încăpățânată și extrem de isteață, Șeherezada vă va acueri inimile.

,, —L-ai lovit pe Jalal? o întrebă Despina, privind-o încruntată.
Șeherezada clătină din cap, cu un zâmbet în colțul gurii.
—Pe Khalid.
Ce-ai făcut? îngâimă Despina. I-ai ars o palmă... califului?
Peste față."

     Califul, Khalid, suveranul ale cărui trăsături te împietresc, monstrul al cărui nume bântuie pe străzile orașului Khorasan, un băiat de optsprezece ani care poartă povara și blestemul trecutului pe umeri. Khalid te cucerește încă de la primele pagini: enigmatic, dur, încrezător și totuși atât de neînsuflețit.Sub masca acestui suveran crud se află un băiat singur, a cărui copilărie singuratică și nefericită îți sfâșie sufletul. Modul în care a fost crescut, oamenii care i-au fost alături, dar și absența acelora care contau pentru el și-au pus amprenta asupra lui Khalid. Cucerit de poveștile lui Șazi, de curajul/ nesăbuința ei și de felul în care îl tratează, de parcă nu s-ar teme de el, dar și ura sinceră pe care i-o citește în privire în prima clipă când o vede... îl fascinează. După mult timp, Khalid simte ceva. Stângaci în a-și exprima sentimentele și a se comporta cu fata pe care o place, Khalid comite greșeli, rănind-o pe Șazi, iar momentele lor sunt când dulci, când amare.

,,Nu există cuvinte ca să-ţi cer iertare pentru ce s-a întâmplat astăzi. Aş vrea să...
Unde aţi fost? îl întrebă Șeherezada, încercând să-şi stăvilească freamătul glasului.
Nu unde ar fi trebuit să fiu.
Azi-dimineaţă şi aseară.
Dimineaţă n-am fost unde ar fi trebuit să fiu, îi răspunse el, dezmierdându-i urechea cu răsuflarea sa. Iar aseară, n-am fost unde îmi doream să fiu."

      Urgia și Zorile este pur și simplu o poveste care îți taie respirația. Stilul lui Reneh Ahdied este uimitor și măiestria ei este observabilă în fiecare scenă descrisă, fie că vorbim de palat, de vestimentație, fie că ne referim la relația dintre Khalid și Șazi pe care o construiește cu atât de multă atenție. Sentimentele și regretele plutesc în aer, iar cuvintele celor doi protagoniști vă vor rupe inima în două, de cele mai multe ori. Destinul pe care Șazi și Khalid îl au de înfruntat este crud și nemilos, părând că dragostea dintre ei nu are nicio șansă; căci, din păcate, ei nu sunt un simplu băiat și o simplă fată, așa cum vor să creadă, și dușmanii sunt la tot pasul.
     A fost exact ce trebuie: un strop de magie (care intuiesc eu o să fie exploatată la adevărata valoare în următorul volum), un covor magic, ce probabil își va face treaba în Trandafirul și Hangerul, personaje diverse (de la Jalal, Rahim și Despina care mi-au pus un zâmbet pe buze, până la dragii mei Șazi și Khalid) și un război care abia stă să înceapă.
     Iar sfârșitul mi-a frânt inima. Sper din tot sufetul ca prin nisipul auriu al deșertului să existe un destin blând pentru cei doi.
     Urgia și Zorile este este romanul pe care l-am parcurs, umplându-mi camera de mireasma florilor de portocal și inima de un entuziasm greu de înțeles.
     Recomand, recomand și recomand!


"Te iubescde mii și mii de ori. Și nu-mi voi cere nicicând iertare pentru asta."

Comments

  1. Asa ma inscriu in concurs? Scuze nu prea am inteles, so de aia scriu aici.
    Chiar vreau sa citesc cartea asta

    ReplyDelete
  2. Asa ma inscriu in concurs? Scuze nu prea am inteles, so de aia scriu aici.
    Chiar vreau sa citesc cartea asta

    ReplyDelete
  3. Trebuie sa te inscri pe blog prin GFC, prin contul tau de Google.
    Este o care minunata!

    ReplyDelete

Post a Comment