Skip to main content

Recenzie: Magonia de Maria Dahvana Headley


 



"E numai cer. Un cer imens.
Și este plin de corăbii.
În toate direcțiile, la toate distanțele, de toate felurile - ambarcațiuni micuțe cu pânze, corăbii mari ca asta unde sunt eu.
Corăbii ascunse numai de propria lor vreme.'



Acest volum se poate achiziționa de pe site-ul Grupului Editorial Corint. Mulțumesc pentru acest volum și pentru sprijinul acordat.




     Acesta este momentul în care trebuie să trageți adânc aer în piept, întrucât vă așteaptă o recenzie lungă, foarte lungă, pe măsura entuziasmului căpătat în urma lecturării acestei cărți. Când am auzit că Magonia apare în România, am fost mai mult decât fericită. După zile în care tot vedeam pe Instagram cum oamenii își cumpărau această carte, cum se făleau, domnule, cu ea și coperta aceasta desprinsă dintr-o altă lume, acum era momentul să avem și noi parte de ea. Și cum să nu iubești editura Leda, respectiv noua colecție Leda Edge, când vezi ce minunății literare ne oferă? Cum, cum? Eram over the moon și, oricât de superficial este, coperta m-a convins de la început că trebuie să o citesc. A fost instant love, a fost ceva special și, pur și simplu, presimțeam că și povestea o să mă cucerească la fel de repede. Descrierea am citit-o, normal, dar alte recenzii nu. Am vrut să fiu doar eu și gândurile mele, eu și cartea pe care urmează să o citesc, fără să fiu influențată în vreun fel de alți bloggeri pe care îi urmăresc cu drag. Și a meritat, a meritat din plin.
     Am descoperit un roman absolut fabulos, Maria Dahvana Headley m-a condus pe un tărâm magnific, original, un tărâm care m-a cucerit și m-a determinat să citesc cartea cu o foame nefirească. Voiam să dau pagină după pagină, voiam să aflu răspunsuri la unele întrebări care se ridicau pe parcurs, voiam, voiam, voiam. Am descoperit personaje minunate, și nu spun asta pentru că toate erau lapte și miere, nu, dimpotrivă, ci pentru că aveau caracteristici ce dădeau savoare poveștii. Nu au fost toate personajele o apă și-un pământ, astfel încât nu aveai cum să te plictisești. Faptul că există diversitate între personaje este un plus oricând. A fost creată o atmosferă unică, realismul și fantasticul merg mână-n mână și mi-a plăcut foarte mult că există detalii, explicații pe care le citești cu sufletul la gură, vrând să afli cât mai multe despre aceea lume, și anume Magonia.

     Aza suferă, încă de la naștere, de o boală rară, mai bine spus necunoscută, de plămâni. Boala este atât de stranie, încât niciun doctor nu i-a dat de cap, niciun tratament nu a reușit să o ajute.  Respiră extrem de greu, vorbește la fel de greu, ceea ce face ca existența ei să fie o corvoadă.
     Am plăcut-o pe Aza extrem de mult, poate neașteptat de mult. Deși este bolnavă și nu are nicio șansă să trăiască, Aza, pe cât de labilă fizic, pe atât de îndârjită din punct de vedere comportamental este. Nu, Aza nu este aceea fată pe care ai compătimi-o în mod normal (și nu spun că nu ne pasă de faptul că este pe moarte), fata care te înduioșează, dimpotrivă. Aza este... tot ce nu v-ați putea imagina că este o fată pe moarte: dificilă cu care îți este oarecum imposibil să interacționezi, deoarece nu dorește niciun fel de apropiere, nu o mai interesează noile relații (pentru că... e pe moarte) și, nu în ultimul rând, are gura mare. Este inteligentă, datorită acestui fapt reușește să se joace cu vorbele foarte bine, caracterizând-o sarcasmul. Eu însămi fiind o persoană care "folosește" sarcasmul destul de des, nu aveam cum să nu apreciez felul în care îl folosește Aza.

" - Știi tu. Curând. Adică, foarte curând.
  - Tu mori dintotdeauna, mă contrazice Jason, care nu respectă regulile. Iar dacă ei cred că situația se precipită, se înșală. Arăți bine. Se uită la mine și adaugă: În cazul tău arăți bine."

     Jason. Aici se complică lucrurile. Am o părere atât de bună despre Jason, încât nu știu cum s-o exprim cât mai bine în cuvinte. De asemenea, nu știu cum să mă gândesc la el, să-l descriu fără s-o implic pe Aza. E ca și cum cei doi vin la pachet. Jason și Aza sunt prieteni din copilărie, s-au cunoscut la cinci ani, iar legătura dintre ei este magică, eu așa aș numi-o, deoarece ei doi au o conexiune specială, împărtășesc sentimente, amintiri, obiceiuri care, pur și simplu, te cuceresc.  Jason este la fel (sau puțin mai) inteligent decât Aza. În tot ceea ce împărtășesc, se regăsește și setea de cunoaștere, amplificată de extazul competiției. Întrei ei doi există o competiție, dar nu este nicidecum una agresivă, ci par să se provoace unul pe celălalt.
     Jason știe totul. Și dacă nu știe, atunci află. Are metodele lui și o perseverență ieșită din comun. Ele ste singurul care crede că Aza vede o corabie pe cer; cercetează și găsește o sumedenie de informații. Înainte ca Aza să părăsească lumea aceasta, ei au o discuție (mulțumită lui jason) despre Magonia, el fiind, așa cum spuneam, părintele informațiilor.

"cum sentimentul e primul
cine acordă vreo atenție
sintaxei lucrurilor
niciodată nu te va săruta cu adevărat.

Ăsta e domnul E.E. Cummings. Are dreptate la faza asta.
Am petrecut prea mulți ani acordând atenție tuturor lucrurilor, cu excepția faptului că timpul trecea pe nesimțite. Mijlocul poeziei îți spune să nu pierzi vremea cât ești în viață, ci să-i săruți pe oamenii pe care trebuie să-i săruți și să-i iubești pe oamenii pe care trebuie să-i iubești. Dar cu asta s-a terminat.
Și are dreptate la ultimul vers, unde spune:

pentru că viața nu e un paragraf,
iar moartea, cred eu, nu e o paranteză."

     Prietenia lor nu este o simplă prietenie, iar sentimentele lor nu sunt apă de ploaie, doar că sunt amândoi reticenți în ceea ce privește confesiunea acestora. Dacă veți citi cartea, ceea ce vă recomand, o să observați că gesturile, cuvintele, întâmplările prin care au trecut, trădează un sentiment de iubire, și nu de prietenie. Dacă vreți o pot numi și afecțiune pe punctul de a se transforma în iubire, dar, totuși, nu cred că am greșit numind legătura dintre ei una de iubire. Nu pot să spun că nu le înțeleg decizia de a-si ascunde sentimentele. Conexiunea lor este puternică și, inevitabil, pe cale să dispară, așadar se mulțumesc cu ceea ce au, ceea ce este frumos, știind probabil că povestea lor nu are cum să evolueze.

     Aza moare; într-o zi vede o corabie traversând cerul și numărătoarea inversă începe.

"Deschid ochii șovăitor și văd...
O bufniță.
O BUFNIȚĂ DE MĂRIMEA UNUI OM, o ce? CE? o HALUCINAȚIE DE TALIE INTERNAȚIONALĂ.
Bufnița întinde spre mine degete lungi și galbene și își trece unul peste fruntea mea. Cască ciocul la mine."

     Și dacă pe pământ ea devine doar o amintire pentru cei dragi, Magonia are alte planuri pentru ea. Aici e aici. Nu știu cum să vă spun senzația trăită când Magonia s-a așternut în fața mea, plină de magie, de un aer fantasy unic, o lume care pare să fie ruptă din tot ceea ce poate fi mai frumos și mai straniu. Oameni albaștri, balene-furtună, rechini furtună, liliac-velă, corăbii care plutesc în aer, diverse creaturi care mai de care pregătite să te fascineze. Serios, tărâmul conturat de autoarea și este de vis. De vis e puțin spus. Cuvintele nu-mi ajung ca să vă conving  cât de mult îmi place această carte. Amina Pennarum este noua viață a Azei, noua ei mamă este chiar căpitanul care are planuri pentru ea.
     Magonia o schimbă pe Aza, descoperirile ei o transformă, întrucât viața nu mai este așa cum o cunoaștea ea. Destinul ei s-a schimbat, brusc în Magonia problemele ei legate de respirație nu mai există. Brusc, ea nu mai face parte din lumea celor care se îneacă, ci de aici.

"Mă uit în sus și dau drumul la balon. când îi dau drumul văd ceva care sclipește...
...imaginea unei pânze albe umflate în vânt, un punct de lumină, ceva care strălucește printre nori. Văd ceva, frânghii, prova ascuțită a unei...
Un obiect cade jos din nori și aud vocea Azei. Jur că o aud.
O aud pe Aza cî mă strigă pe nume."

     Magonia este un volum minunat, este o lume cu elemente unice, cu personaje colorate la propriu și la figurat. Am fost cu adevărat intrigată de carte, mai ales că oricât de multe informații ne sunt puse la dispoziție, vrei mai mut. Sunt multe detalii pe care sper să le aflu în volumul următor, deoarece pare-mi-se că ăsta chiar a fost doar începutul, picătura care anunță furtuna. 
     Recomand, recomand, recomand tuturor celor care vor să descopere o lume magică, unică, absolut încântătoare!

Comments

  1. Am început și eu de curând sa citesc cartea asta și chiar mi-a plăcut! Abia aștept sa o termin! 😃

    ReplyDelete

Post a Comment