Skip to main content

Recenzie: Elita de Kiera Cass


Mulțumesc Editura Corint pentru acest volum și pentru sprijinul acordat. Volumul se poate achiziționa de aici

      Competiția continuă. În urma Alegerii, din treizeci și cinci de fete au rămas doar șase, și anume Elita. Fetele rămase în competiție fac tot ceea ce le stă în putere pentru a câștiga inima prințului Maxon, dar și titlul regal. Totul este din ce în ce mai greu, iar America este nevoită să se adapteze rapid dacă dorește să devină regină. Să fii parte din această lume nu este ca în basme, prințesa nu este adusă și tratată exemplar, fără ca aceasta să nu îndeplinească anumite condiții. Purtarea decentă este imperios necesară, astfel că fetele trebuie să învețe mereu ceva nou despre mersul lucrurilor la palat, pe lângă probele la care sunt supuse. Însă și la palat se petrec lucruri dureroase și toată lumea are secrete. În plus, rebelii atacă din ce în ce mai des, punând în pericol nu numai oamenii de la palat. Acest grup dorește ca Alegerea, competiția prin care prințul își alege viitoarea soție, să nu mai existe. Ei pătrund des și foarte ușor în palat, ceea ce este... un pic greu de crezut, având în vedere că este totuși un palat și gărzile trebuie să fie pregătite, siguranța trebuie să fie asigurată. Pot doar să presupun că există o persoană din interior care le facilitează intrarea, însă asta vom vedea abia în ultimul volum.

     Am așteptat mult această carte. Deși, nu credeam că îmi va plăcea primul volum, mi-a plăcut, așadar eram curioasă să văd cum vor evolua lucrurile.  Nu am personaje preferate, cu toate astea am rămas plăcut impresionată de Marlee, una dintre fetele rămase în Elită, care este dispusă să renunțe la tot acest lux pentru dragoste. Cred că ea și Kriss sunt cât de cât conturate și li se reliefează trăsăturile; Marlee, prin toată povestea ei și curajul de care dă dovadă, iar Kriss prin faptul că îi atrage atenția prințului și este sinceră cu America în unele privințe. De asemenea, am prins drag de cameristele ce trebuie să aibă grijă de America și mă bucur de faptul că erau în peisaj.


     America... of,of, este un personaj confuz. Nu știu dacă să pun asta pe seama schimbării sau pe seama vârstei ei. Pe de o parte, îl dorește pe Maxon, însă este nesigură de el, de poziția lui, de sentimentele lui, de ceea ce spune. Pe de altă parte, își dorește prima iubire înapoi, pe Aspen. America pendulează între aceștia și știu că ăsta-i rostul triunghiului amoros, dar e puțin ciudat. Dacă îi ceri sinceritate lui Maxon, fii și tu sinceră. Dacă îți dorești ca Maxon să fie numai al tău, fii și tu numai a lui. Înțeleg că Ameria este speriată de responsabilitatea care ar putea să-i cadă pe umeri, însă chiar trebuie să-și limpezească mintea și să ia decizia corectă.
Dacă în primul volum America era energică, în al doilea este temătoare, ezită mult și... caută nod în papură.

     Au fost momente în care nu l-am înțeles pe Maxon, dar m-am gândit mai bine. Cine citește ar putea spune că e foarte simplu să aleagă. Dacă o iubește pe America, să o aleagă și gata! Însă nu este așa simplu pentru el.Totuși, Maxon este prinț și, în curând, va trebui să conducă regatul. Acesta are nevoie de sprijin, de o fată cu capul pe umeri, de o fată pe care se poate baza și îi poate încredința secrete. Este presat de timp, de condiții, de rege, de oameni, de așteptările altora și nu își permite să facă o greșeală în privința viitoarei alese. El încearcă să-și dovedească afecțiunea și se simte, la rândul lui, rănit de sentimentele contradictorii care o macină pe America.

      Mi-a plăcut volumul, l-am citit foarte repede și chiar îmi doresc să văd cum se sfârșește povestea. Mi-aș dori ca ultimul volum să fie mai alert și să aflu răspunsurile unor întrebări legate de sistem, de rebeli, chiar dacă mi-am făcut eu niște scenarii. Cred că acest volum s-a axat mai mult pe personaje, pe temerile lor și pe relațiile dintre ele. Nu vreau să termin recenzia fără să spun cât de mult îmi place coperta și cât de bucuroasă sunt deoarece s-a continuat seria.

Comments

Popular posts from this blog

Recenzie: Prințesa Mecanică de Cassandra Clare

DESCRIERE:

Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toată lumea trebuie să aleagă.
Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei DISPOZITIVE INFERNALE.


RECENZIE:

     Am…

Rețetă: Negresă vegană cu nuci și cafea. Vegan, Nutty, Coffee Brownie

RO:

Cea mai simplă rețetă furată de la mama. Am încercat-o de multe ori și am fost extrem de mulțumită.
Aveți nevoie de ingrediente, o cană pe care s-o folosiți la măsurarea acestora și un bol în care să amestecați totul. Contează să folosiți aceeași cană pentru a măsura, restul este istorie :)


 Ingrediente:
- 1 cană făină integrală de orez - 1 cană făină de ovăz - 2 căni de nuci - 1 cană gem de prune (eu am folosit aprox 400 de grame) - 1/2 cană ulei de măsline - 2 lg-ițe praf de copt - un praf de sare - 2 lg îndulcitor (opțional) - 1 cană apă minerală - 2 lg pudră de cacao - 1 lg esență de rom - arahide coapte pentru decor - topping de cafea (1 lg cafea instant, 1 lg sirop de curmale sau alt îndulcitor, un strop de apă)





Mod de preparare:
1. Amestecați într-un bol toate ingredientele. 2.Ungeți tava cu puțin ulei, așezați hârtia de copt și turnați compoziția în aceasta. 3. Lăsați negresa aproximativ 40 de minute în cuptorul preîncălzit ( Faceți testul cu scobitoarea, dar nu uitați…

Rețetă: Budincă de ciocolată vegană. Vegan Chocolate Pudding

 RO:

     Nu știu cum am ajuns la concluzia că din mei pot să fac o budincă de ciocolată delicioasă, dar asta nici nu mai contează, având în vedere că rezultatul a fost pe placul meu.      De obicei, folosesc meiul la sarmale de post (folosesc mei în loc de orez și adaug multe legume) sau îl consum cu diverse nuci și fructe uscate, însă de data aceasta am încercat ceva nou pentru mine.      Este extrem de gustoasă, cu o aromă puternică de ciocolată și nu are zahăr procesat sau gluten.
Ingrediente: 150 mei crud 300 ml apă  3 linguri ulei de cocos topit 2 linguri pudră de cacao indulcitor natural (eu am folosit sirop de curmale)
esență de rom (opțional) un praf de sare
Mod de preparare: 1. Meiul se spala foarte bine si se pune la hidratat peste noapte ( sau cel puțin 7 ore). 2. Acesta se spală din nou, apoi se pune la fiert la foc mediu în apă pentru aproximativ 20 de minute sau până ce lichidul este absorbit. Amestecați constant. Cand este gata îl lăsați la răcit. 3. Puneți meiul in …