Thursday, October 22, 2015

Recenzie: Rămâi cu mine de J. Lynn


RECENZIE:

     Oficial, J. Lynn este una dintre autoarele care însuflețesc personajele și jonglează cu ele într-un mod cât se poate de drăguț. Și am dreptul să oficializez declarația asta(cum că autoarea știe să scrie o poveste care te face să resimți foarte multe emoții concomitent) pentru că citesc ceea ce scrie și-mi place. Îmi place mult! Asa că, o admiratoare a ei poate oficializa orice, corect? J. Lynn sau Jennifer L. Armentrout este o autoare de succes și am putea spune că ea domină ramura aceasta a cărților pentru adolescenți. De altfel, consider că dorința ei de a scrie romane ce aparțin mai multor genuri îi aduce puncte bonus în ochii fanilor. Am citit câteva cărți și am reușit să-mi formez o părere.  Unele cărți mi-au plăcut în mod deosebit, altele nu au fost extraordinare, însă le-am citit pe toate cu drag, în funcție de starea de spirit pe care o aveam. In general, cărțile ei au o caracteristică predominantă: un personaj(sau mai multe) cu replici spumoase, ironice, ce îți aduc zâmbetul pe buze.

     Rămâi cu mine mi-a plăcut la fel de mult precum Te aștept.  
   
     Calla este un personaj care nu pare desprins din poveste, ci pare a fi portretul unei fete obișnuite pe care o poți întâlni chiar tu. Conturarea personajului feminin a fost realizat într-un mod realist, astfel că a fost abordată o tipologie feminină fragilă, întâlnită(de ce să nu recunoaștem?) destul de des în viața reală. Cu o stimă de sine scăzută, inexistentă, aș spune eu, Calla încearcă să-și accepte trăsăturile imposibil de transformat. Neîncrederea în sine este o problemă cu care se confruntă multe persoane și întâlnesc acest subiect pentru a doua oară în 2015. Trauma prin care a trecut și-a pus amprenta asupra ei, atât fizic, cât și psihic. Calla nu consideră că este o fată atrăgătoare, dimpotrivă; dacă cineva dă semne că o place, ea are impresia că se comportă așa doar ca s-o batjocorească, nu pentru că ar avea intenții sincere. Din acest motiv ea s-a izolat oarecum, și-a construit o carapace și nu permite nimănui să vadă problemele pe care este obligată să le înfrunte. Atunci când Jax, tipul trăsnet, de un metru optezi, care toarnă băuturi și face localul să zbârnâie îi acordă atenție și se implică în treburile ei, dorind s-o ajute, Calla devine confuză și neîncrezătoare.

     Jax... Cum se face că personajele masculine portretizate în aceste cărți nu există și în realitate? În ceea ce privește personajul feminin, sigur găsim un corespodent în viața reală, dar ei sunt doar acolo. Sau nu-i vedem noi, ar fi și asta o posibilitate. Jax se aseamană cu Calla, întrucât amândoi au suferit traume, fizice și psihice, dar diferența majoră constă în faptul că Jax a luptat să meargă mai departe; a dobândit încredere și oferă încredere. Chiar dacă nu este complet vindecat, el a realizat că nu poți rămâne ancorat în trecut, oricât de dureros ar fi acesta. El este extrem de grijuliu cu Calla și, practic, se bagă în sufletul ei doar ca să îi deschidă ochii, să-i demonstreze cât de frumoasă poate să fie lumea atunci când înveți să ai încredere.

      Nu are rost să vorbesc despre acțiune, descrierea cărții spune multe, însă personajele înseamnă mult aici. Cred că, din orice carte(indiferent de autorul care o scrie, anul în care apare, genul în care se încadrează) poți învăța ceva, trebuie doar să vrei și să dai un sens cuvintelor. J. Lynn a vorbit despre lipsa de încredere și despre tot ceea ce poți pierde din cauza ei.

No comments:

Post a Comment