Skip to main content

Recenzie: Confess de Colleen Hoover

 RECENZIE:
        Minunat! Aveam foarte mari așteptări în privința acestei cărți, având în vedere faptul că mi-au plăcut extrem de mult celelalte cărți ale ei. Am început cu Hopeless și Slam, publicate în română, și am continuat cu Maybe Someday(pe care am citit-o în varianta electronică, dar am ținut morțiș să o cumpăr).Până și Never Never mi-a plăcut. Chiar cred că Hoover scrie bine și atinge, de cele mai multe ori, subiecte delicate, însă, de data aceasta, ceva s-a întâmplat. Sunt un pic dezamăgită, recunosc. Problema este că nu știu dacă eu sunt de vină, deoarece mi s-au schimbat gusturile și nu mai accept orice, indiferent cât de drăgut pare, sau este vorba de ea și de faptul că nu și-a dat cu adevărat interesul. Consider că ultimul ei roman publicat, Confess, e scris puțin superficial.

        Există povestea tragică, există emoție, durere, dificultăți care afectează viața cuiva, există amprenta ei, dar nu există consistență. Este ca și cum ar exista cadrul, rama, însă lipsește cu desăvârșire tabloul. Povestea nici nu e poveste, e doar o înșiruire de întâmplări care se întrepătrund cumva în scurt timp. Acțiunea, dacă pot spune așa, se desfășoară într-un interval de treizeci de zile, undeva pe acolo. Personajele principale se întâlnesc de șapte ori. Cât despre personaje...nu este cine știe ce evoluție. În plus nu îmi pot forma o părere despre ele, nu a folosit nici descriere suficientă. E totul vag, e ambiguu precum picturile lui Owen.

        Prima mea probemă? Auburn găsește deodată un loc de muncă la un atelier de pictură, se angajează, lucrează o seară, iar apoi acceptă să iasă la întâlnire cu Owen(proprietarul), să meargă la un bar și să bea ceva, dar și să fie condusă acasă. Auburn e mult prea permisivă din prima; la un moment dat chiar ea se gândește că nu-l cunoaște și că e posibil să fie un om rău(atunci am crezut că i-a băgat cineva mințile în cap), însă cum minunea nu durează mult, ea a revenit la sentimente bune. După ce el îi promite că revine în seara următoare(și nu face asta), ea este dezamăgită, însă asta nu o oprește să se întâlnească cu el peste trei săptămâni, să îl ia în apartamentul ei, să se apropie de el. Serios? Serios? Ea simte că e un om bun. Ok, poate ai și tu dreptate, însă fii puțin mai precaută, dacă știi foarte bine că de viața ta mai depinde o altă viață.

        A doua problemă? Prima dată nu se gândește la cine trebuie, apoi(când află că Owen e un băiat cu probleme) se gândește la cine trebuie și relaționează cu un alt tip(pe care, și oarbă să fii, l-ai asocia cu un tip rău, cu dublă personalitate). Groaznic, groaznic!!!

        A treia problemă? Păcatele lui Owen...Nu a fost ceva wow, ceva care nu putea fi mărturisit. Într-adevăr nu era ok deloc ceea ce se întâmpla, dar atâta timp cât nu era el vinovatul, ce Dumnezeu aștepta? "The magnitude of his past"...să fim serioși,nu era așa big deal.

        Ideea cu picturile și confesiunile este foarte drăguță, nu am nimic de obiectat. Tragedia lui Auburn, la fel. Povestea lui Owen, la fel. Însă restul? O carte nu e realizată doar dintr-o idee bună și câteva replici frumoase. Singurul lucru care m-a făcut să nu regret că am citit cartea este ultima parte, atunci când Owen își amintește ceva. A fost singurul capitol ce mi-a adus aminte cum scrie Colleen și care mi-a plăcut extrem de mult. De asemenea, picturile din carte sunt de admirat și le-am privit cu mare plăcere. Reiau ceea ce am spus sus. Nu știu dacă nu mi-a plăcut pentru că deja nu mai înghit orice gălușcă sau chiar a scris superficial cartea. Este foarte posibil ca și în celălalte cărți să existe momente clișeice, însă niciuna nu mi-a lăsat gustul ăsta. Nimeni nu zice că autoarea nu e o persoană creativă, dar parcă s-a lăsat dusă de val, parcă a văzut că îi merge foarte bine și nu și-a mai dat interesul.
        I-am dat trei stele pe Goodreads doar pentru picturi, confesiuni și ultima parte scrisă, altfel ar fi primit mult mai puțin, cu părere de rău.
       Un citat drăguț: I'll love you forever. Even whan I can't."

Comments

  1. Sincer, mie si Slam mi se pare tras de par dar cred ca au crescut cerintele cititorilor. Iar noi vrem mai mult de la autori. Ei probabil scriu la fel. doar ca noi am fost marcati de prima carte iar urmatoarele nu ne mai par asa de bune.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai mare dreptate. Cerintele noastre au crescut si cred ca asta e foarte bine, un semn de evolutie, de ce nu? Acum, daca m-ai intreba, nu ti-as spune ca am aceeasi parere ca atunci cand am citit Slam, insa am mai crescut, mi-am diversificat gusturile si nu e drept sa spun altceva despre carte. Oricum, Confess...nu

      Delete

Post a Comment