Skip to main content

Recenzie: Orașe de hârtie de John Green


Multumesc Editurii Trei pentru acest volum. Daca  doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Trei.

RECENZIE:

         Cartea mea preferată a lui John Green este Sub aceeași stea, dar Orașe de hârtie o prinde repede din urmă. O carte despre care se spune că seamănă mult cu romanul Căutând-o pe Alaska. Nu pun la îndoială acest lucru, există multe similitudini, John Green utilizează aceleași tipare, o idee asemenătoare și stropul de enigmă care-l caracterizează, însă mie(trebuie să fiu sinceră) mi-a plăcut mult mai mult Orașe de hârtie.

       Aceasta este o poveste foarte frumoasă ce trasează drumul unor adolescenți, captivi într-o societate "de hârtie", plastică, mult prea organizată, unde toată lumea se mulțumește cu ce are și uită că poate aspira la ceva mai important, la împlinire sufletească. O carte despre schimbare, despre descoperirea și acceptarea sinelui într-o lume în care esența nu este foarte importantă; oamenii își trăiesc viața prin intermediul aparențelor și uită să aprecieze ceea ce este în jurul lor.

         Quentin și Margo au fost, odată, foarte buni prieteni, însă relația lor s-a răcit și au luat-o pe drumuri separate. Grupul lor de prieteni nu coincid, interesele lor nu coincid, așadar nu mai au nimic în comun. El este stupefiat atunci când Margo se strecoară în camera lui pentru a-i propune să o ajute la realizarea planului ei de a se răzbuna pe toți cei care au dezamăgit-o. Ceea ce la început părea o idee nebunească, de neînțeles, a devenit o idee ce l-a intrigat pe Quentin, mai ales că apropierea lui Margo nu era firească. Noaptea în care Margo și-a realizat planul a reprezentat incipitul unui joc de-a v-ați ascunselea.
        Margo a dispărut și singurul care poate să o găsească, pe baza unor indicii, este Quentin.

        Margo a rămas o enigmă. Nu am reușit să o cunosc cu adevărat pe Margo, așa cum nu am reușit să o cunosc nici pe Alaska(din romanul ce se asemănă cu acesta). A fost cu adevărat stranie, a avut un comportament ce m-a pus pe gânduri și mi-a indus o stare de confuzie.
        Quentin, pe de altă parte, a fost destul de consecvent în decizii și gânduri. Un băiat bun, care nu atrage atenția, dar reușește să fie plăcut de grupul lui de prieteni. Faptul că este generos, curios, însă și o fire ce dorește să dea o mână de ajutor îl definesc precum un personaj bun, uman.
        Mi-a plăcut această carte și, așa cum spuneam mai sus, mi-a plăcut mai mult decât romanul Căutând-o pe Alaska. Dacă v-a plăcut acela, eu zic că o să vă placă și acesta, o să vă bucurați de enigmaticele personaje, de drumul lui Quentin spre dezvoltare personale și găsire a sinelui.

Comments

  1. Frumoasa recenzie. Am auzit de carte, dar niciodata nu am citit o recenzie. Ma intreb daca am citit Cautand-o pe Alaska si nu mi-a placut, asta imi va placea?
    Vacanta palcuta!

    ReplyDelete
  2. Multumesc la fel! Nu prea stiu ce sa zic. Pe de o parte as spune ca nu, pe de alta parte ca...da. Mai bine o imprumuti si o citesti ca sa nu dai banii pe ea degeaba.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Recenzie: Prințesa Mecanică de Cassandra Clare

DESCRIERE:

Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toată lumea trebuie să aleagă.
Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei DISPOZITIVE INFERNALE.


RECENZIE:

     Am…

Rețetă: Negresă vegană cu nuci și cafea. Vegan, Nutty, Coffee Brownie

RO:

Cea mai simplă rețetă furată de la mama. Am încercat-o de multe ori și am fost extrem de mulțumită.
Aveți nevoie de ingrediente, o cană pe care s-o folosiți la măsurarea acestora și un bol în care să amestecați totul. Contează să folosiți aceeași cană pentru a măsura, restul este istorie :)


 Ingrediente:
- 1 cană făină integrală de orez - 1 cană făină de ovăz - 2 căni de nuci - 1 cană gem de prune (eu am folosit aprox 400 de grame) - 1/2 cană ulei de măsline - 2 lg-ițe praf de copt - un praf de sare - 2 lg îndulcitor (opțional) - 1 cană apă minerală - 2 lg pudră de cacao - 1 lg esență de rom - arahide coapte pentru decor - topping de cafea (1 lg cafea instant, 1 lg sirop de curmale sau alt îndulcitor, un strop de apă)





Mod de preparare:
1. Amestecați într-un bol toate ingredientele. 2.Ungeți tava cu puțin ulei, așezați hârtia de copt și turnați compoziția în aceasta. 3. Lăsați negresa aproximativ 40 de minute în cuptorul preîncălzit ( Faceți testul cu scobitoarea, dar nu uitați…

Rețetă: Budincă de ciocolată vegană. Vegan Chocolate Pudding

 RO:

     Nu știu cum am ajuns la concluzia că din mei pot să fac o budincă de ciocolată delicioasă, dar asta nici nu mai contează, având în vedere că rezultatul a fost pe placul meu.      De obicei, folosesc meiul la sarmale de post (folosesc mei în loc de orez și adaug multe legume) sau îl consum cu diverse nuci și fructe uscate, însă de data aceasta am încercat ceva nou pentru mine.      Este extrem de gustoasă, cu o aromă puternică de ciocolată și nu are zahăr procesat sau gluten.
Ingrediente: 150 mei crud 300 ml apă  3 linguri ulei de cocos topit 2 linguri pudră de cacao indulcitor natural (eu am folosit sirop de curmale)
esență de rom (opțional) un praf de sare
Mod de preparare: 1. Meiul se spala foarte bine si se pune la hidratat peste noapte ( sau cel puțin 7 ore). 2. Acesta se spală din nou, apoi se pune la fiert la foc mediu în apă pentru aproximativ 20 de minute sau până ce lichidul este absorbit. Amestecați constant. Cand este gata îl lăsați la răcit. 3. Puneți meiul in …