Monday, January 12, 2015

Recenzie: Never Never de Colleen Hoover și Tarryn Fisher


Best friends since they could walk. In love since the age of fourteen. Complete strangers since this morning.
He'll do anything to remember. She'll do anything to forget.


RECENZIE:

        Probabil că recenzie este mult spus, având în vedere că Never Never a fost extrem de scurtă, neașteptat de scurtă. După ce am citit pot spune că am rămas cu multe semne de întrebare, dar am reușit să descifrez anumite detalii legate de familiile celor doi protagoniști. Încă nu-mi dau seama cum a fost gândită cartea, în ce gen se încadrează, fiindcă pe măsură ce lecturam, am realizat că sunt cumulate o serie de trăsături ce aparțin mai multor genuri. Colleen nu a abordat genul fantasy până acum, însă nu m-ar mira ca această carte să fie excepția. După cum știm, Never Never este scrisă împreună cu autoarea Tarryn Fisher, ceea ce înseamnă că s-au contopit două stiluri diferite(și s-au contopit frumos), însă am simțit, pe ici, pe acolo, unde era infulența lui Collen și unde era intervenția lui Tarryn.

        Charlie și Silas au fost prieteni de la o vârstă fragedă, au crescut împreună, iar apoi, la 14 ani s-au îndrăgostit. Doar că fericirea lor nu a durat mult, întrucât familiile lor declanșează un război care îi rănește pe amândoi în aceeași măsură. Mama lui Charlie este alcoolică, sora ei o urăște, tatăl ei este în închisoare. Tatăl lui Silas este un om extrem de sever, mama lui este aproape invizibilă, iar fratele lui este un sprijin real. Numai că există o problemă. Atât Charlie, cât și Silas se trezesc într-o zi, la școală, fără memorie. Nu au idee cine sunt, unde sunt, cine sunt oamenii din jurul lor, însă aici se oprește amnezia. De fapt, amnezia are legătură doar cu ei, trecutul lor, relația lor, părinții lor, rudele lor, prietenii lor(v-ați prins). În scurt timp deduc, de la presupușii prieteni, că ei doi sunt împreună, sunt iubiți și că relația lor este una cu năbădăi.
        Bun, dar de ce nu își amintesc nimic?
        Dacă prietenii vorbesc despre relația lor, părinții nu acceptă asta. Familiile se urăsc și nu le permit celor doi să se vadă absolut deloc(din motive neclare încă). Dovezile arată că sunt împreună, însă amândoi aveau o altă relație; amândoi înșelau, ceea ce este foarte ciudat.
       Unii cred că ei se urăasc, alții cred că ei se iubesc. Amândoi sunt conștienți de faptul că este ceva în neregulă și că această amnezie nu este normală. Să se încreadă unul în celălalt? Să nu discute nimic? Să meargă pe drumuri separate sau să descifreze misterul împreună? Deși se simt bine unul în preajma celuilalt există și acel dram de reticență, mai ales din partea lui Charlie.

        Cum ziceam, a fost destul de ciudată cartea și m-a deranjat faptul că a fost prea scurtă. Mă gândesc că, poate au dorit să vadă reacția fnailor și apoi să publice restul. Habar nu am, însă mulți au fost mulțumiți de carte. Și mie mi-a plăcut, chiar foarte mult. La final mi-am dat seama că a lipsit(mult, mult) descrierea. S-a mizat pe dialog. Nu e deranjant atunci când citești, însă am dus lipsa, sincer. Ce-i drept, nici frământările personajelor nu au fost evidențiate, cartea a avut un tempo rapid, care ne-a permis să  mai descoperim câte ceva; a fost mai multă acțiune, să spun așa. Finalul m-a lăsat în pom și mi-a stârnit curiozitatea.

        În concluzie, eu zic să citiți cartea; nu e nici siropoasă, nici dramatizantă, nici amuzantă. e o combinație între acestea și multe altele, dar tind să cred că este vorba de mult mister.

3 comments:

  1. frumoasa recenzie :) . oare o sa fie tradusa cartea si la noi?

    ReplyDelete
  2. Multumesc! Nu stiu ce sa spun. Este posibil daca aceasta carte are succes afara. Dar trebuie sa apara si partea a doua, prima a fost prea scurta si nu cred ca ar putea fi publicata asa.

    ReplyDelete