Saturday, October 18, 2014

Proiectul Convergent



        De cele mai multe ori, atunci când am timp liber, mă uit pe librariile online, caut diverse informații despre cărți și îmi clătesc ochii cu fan art-uri. Ei, și cum stăteam eu atentă pe un site am găsit o carte, ce mi-a atras atenția, scrisă de o autoare română. Normal că am găsit și autorea foarte repede și, în plus, am dat de un proiect foarte frumos, nou în România, original pe care Oana(autoarea) l-a inițiat împreună cu Maria. În principiu, aceste două autoare și-au îmbinat stilul de a nara, creionând proiectul Convergent. Ce presupune acest proiect? Este foarte simplu de spus, însă faptul că, cel puțin eu, nu am mai văzut așa ceva în România, atârnă foarte greu. Și totuși, dacă te gândești mai bine și treci peste prima impresia în care, poate, ți se pare simplist, îți dai seamă că fiecare nouă carte o să aducă un element de noutate. Cu siguranță stilurile autoarelor sunt diferite, chiar dacă se completează și mereu o să fie acel ceva, ce o să te surprindă. Lucrurl acesta e fantastic.
        "Convergent” este un proiect la care Oana și Maria Heller lucrează împreună. Romanele din această serie se succed în zig-zag între cele două scriitoare: un roman de Oana Heller fiind urmat de unul de Maria Heller și tot așa. Pe lângă seria de romane, proiectul „Convergent” include în aceași fir narativ mai multe povești ce se conturează în forma unor benzi desenate.
Printre caracteristice cele mai inedite ale acestor romane este faptul că poveștile oferă o serie de variabile: citind, la un moment dat în roman apare o portiță care duce cititorul către o bifurcație – de acolo acțiunea se desparte în două variabile. Această bifurcație este marcată de către o ilustrație, apoi romanul se continuă cu una dintre variabile, iar a doua variabilă este, de cele mai multe ori, dezvoltată într-o bandă desenată. Ilustrațiile, benzile desenate și întreaga latură artistică a proiectului este creată exclusiv de către autoarele romanelor.
          Întrucât primul roman din serie, „La început a fost minciuna”, este deja publicat, acest proiect este deja demarat, iar în curând va apărea și prima bandă desenată."

        Cum este asta? Cărți și benzi desenate în același proiect? Pentru mine sună extrem de bine și mi-a stârnit curiozitatea cu adevărat. Trebuie, în decursul acestor zile, să citesc și eu La început a fost minciună de Oana Heller, o să aveți o recenzie, dar și un concurs cu acestă carte, însă numai gândul că o să apară o bandă desenată mă face să fiu super încântată.
       Mai multe despre proiect o să găsiți aici, întrucât o astfel de idee nu este ușor de realizat din niciun punct de vedere, iar autoarele au nevoie de sprijnul tuturor pentru a continua. Informații și tot ce aveți nevoie pentru a vă familiariza cu proiectul sunt aici Proiectul Convergent, dar și trimiteri către paginile de facebook.
       Pagina de facebook Convergent

      Aici aveți un concurs organizat organizat de autoare: Click aici.


3 comments:

  1. Mi se pare o idee excelenta. Abia astept sa vad rezultatul :)

    ReplyDelete
  2. Ce idee super au avut autoarele! Sper ca vor reusi sa faca ce si-au propus! :)

    ReplyDelete
  3. Am vazut si eu acest proiect si mi se pare destul de interesant acum asteptam rezultatul.

    ReplyDelete