Skip to main content

About beautiful people(part 4): Lina Moacă, autoarea romanului Oameni, îngeri și demoni

 

       Am observat că românii au început să prindă curaj; au început să scrie și să nu le fie teamă să împărtășească cu ceilalți rodul imaginației și muncii lor, deși nu cred că o mare parte din populație îi susțin. De ce? Întrucât există foarte mulți oameni care nu consideră că meriți să fii numit autor, dacă nu te adaptezi stilului vechi, greoi de altă dată. Eu nu sunt de acord și cred cu tărie că nu trebuie să te dezici de ideile și modul în care imaginația ta te impulsionează să așterni pe hârtie cuvintele.
      Lina Moacă este face parte din categoria oamenilor care au curajul să ne arate o părticică din sufletul și munca lor.  Romanul Linei a apărut la editura Herg Benet, poate fi achiziționat de AICI și sună promițător.
      Lina, ne-a făcut onoarea de a răspunde la câteva întrebări, astfel încât să o cunoaștem mai bine.


1. Lina, mai întâi de toate, spune-ne câte ceva despre tine. Care sunt pasiunile tale, concepțiile după care te ghidezi în viață și cum privești tu lumea? 
Nu facultatea pe care am terminat-o, ci mai târziu neprăvăzutul întâmplărilor mi-a scos la iveală farmecul istoriei și al religiei într-un fel pe care nu l-aș fi bănuit nici pe departe. Tocmai acest farmec a ajuns să-mi insufle o pasiune tot mai conturată, noi concepții și o nouă viziune asupra lumii. Pentru mine totul s-a redus la a fi om, dar pentru a ajunge la acest lucru încerc să știu cine sunt eu cu adevărat, ce mă împlinește ca persoană. Lumea o privesc tăcută, în liniște și, într-un fel sau altul, mereu ajung să mă minunez de ceea ce văd, simt și aud. 

2. Cum ai început să scrii, dar cel mai important, ce te-a determinat să continui? 
Ce m-a făcut cu adevărat să scriu a fost un șoc emoțional. Scrisul a început ca un fel de evadare de la realitate, o terapie. Bineînțeles, terapia eficientă este greu de întrerupt.  

3. De ce fantasy și nu alt gen?
 Cred că în acel moment aveam nevoie de o putere supranaturală, mi-o doream din tot sufletul. 

 4. Există obiecte, oameni, locuri care te inspiră? Dacă da, ai vreun moment preferat al zilei în care scrii sau totul vine de la sine? 
Da, într-adevăr, există oameni și locuri care mă inspiră. Tocmai de aceea această carte are o dedicație. Orice moment este potrivit, e de ajuns să mă așez și totul curge.

 5. Personejele romanului au trăsături ce se regăsesc la oamenii din viața ta sau este pură ficțiune? 
 Unul singur, personajul Mihaela Groza, restul e ficțiune. 

6. Care este personajul tău preferat și care a fost personajul care cel mai greu de conturat? 
Mi-am promis să rămân nepărtinitoare în acest aspect. Mai greu de conturat au fost personajele supranaturale, se cuvenea o inteligență și manifestare ieșită din comun, nefirească. 

7. Ai ales numele personajelor după anumite criterii, ai dorit să fie nume care exprimă anumite caracteristici, trăsături importante sau ai ales primele nume care ți-au venit în minte? 
Dacă stau bine să mă gândesc, cred, că fiecare personaj odată schițat și-a spus repede și numele.

 8. Cât ai așteptat până ai primit un răspuns de la editură și cum te-ai simțit în aceea perioadă?
 Ca orice debutant am avut un moment de așteptare, însă consider, că toate se întâmplă nici mai devreme nici mai târziu, decât atunci, la plinirea vremii. 

 9. Ai fost încrezătoare că romanul tău o să fie publicat sau vestea că editura a acceptat manuscrisul te-a luat prin surprindere? 
Tot timpul am știut că într-o zi va fi gustat și savurat.
  
 10. Am observat că românii sunt critici desăvârșiti, iar în această categorie se înscriu și tinerii cititori. Te temi de reacțiile lor? 
Nicidecum, criticile constructive sunt binevenite.

 11. Care este sfatul tău pentru aspiranții autori, pentru cei care visează să publice o carte? Consideri că trebuie să rămână doar un vis sau că trebuie să fie curajoși și să încerce să se afirme?
 Păi, visul e o năzuință firească spre înălțare, altfel e coșmar... Acolo unde există dorință puternică și perseverență, totul e posibil. 

12. Nu în ultimul rând, Lina, te rugăm să le spui cititorilor de ce ar trebui să achizițione romanul tău și la ce ar trebui să se aștepte? 
De ce? Pentru lumea lui nemaivăzută, pentru puterea primejdioasă și transfigurarea personajelor, a iubirii, a omului. Fiecare dintre noi ne putem regăsi într-un anume fel în această carte. 

Îi mulțumesc din suflet Linei pentru răspunsurile sincere și vă invit să cumpărați romanul ei de debut, deoarece o persoană care își exprimă atât de frumos gândurile și trăirile, nu poate să aibă decât un roman extraordinar.

Comments

  1. Multumesc pentru interviu! Cautam de foarte mult timp un interviu cu Lina :3 Chiar daca inca nu am avut ocazia sa-i citesc romanul, il ador ♥ (stiu ca nu are logica ce zic, insa asa e :)) )

    ReplyDelete
  2. Deja imi place de aceasta autoare, numai din raspunsurile prietenoase pe care le-a dat si e numai a noastra. :D Imi place cand vad ca din ce in ce mai multi tineri romani se aventureaza in tainele scrisului.
    Multumim de interviu! :)

    ReplyDelete

Post a Comment