Recenzie: Maybe Someday de Colleen Hoover

 

RECENZIE:

     Există unele povești care trebuie simțite pentru a fi auzite cu adevărat.

Poate într-o zi oamenii voi începe  să-și folosească inima pentru a auzi. Poate într-o zi, oamenii vor aprecia valoarea sentimentelor și vor auzi suferința cu inima nu cu urechile. Poate într-o zi, oamenii nu vor mai supraaprecia simțul auditiv, pentru că uneori asta îi face surzi. Uneori simțul auditiv anulează celelalte simțuri, dar mai ales puterea inimii de a asculta, de a vedea, de a simți, de a înțelege.

     Maybe Someday a venit pe neașteptate și tot pe neașteptate a pătruns în fiecare parte a inimii mele, generând o mulțime de sentimente pe care încă încerc să le descifrez.

E greu să vrei să citești o carte atunci când nu te aștepți la ceva anume, dar e și mai greu când te aștepți la ceva anume.

     Sydney Blake este o studentă de douzeci și doi de ani are o viață liniștită și fericită. Lucrează, are o relație extraordinară cu iubitul ei Hunter și locuiește într-un apartament cu prietena ei cea mai bună. Tori. Totul merge perfect până ce ea începe să îi acorde atenție unui misterios vecin ce compune melodii pe balconul apartamentul său, vizavi de cel al lui Sydney. Sydney este fascinată de felul  în care Ridge Lawson pare că se pierde în muzica lui și că îndepărtează orice alt sunet din preajmă. Fiecare mișcare a lui se contopește cu muzica, cu vibrațiile chitarei.  Dar Rigde a observat-o seara, urmărindu-l cântând și a realizat că ea simte muzica la fel de intens ca și fel, după modul în care își mișcă ușor corpul ghidată de sunetul muzicii, după modul în care se oprește când și el se oprește, după modul în care ea îi completează muzica și nu ezită să încropească o conversație atipică.

     Lumea lui Sydey este răsturnată cu susul în jos atunci când Ridge o anunță că iubitul ei are o relație fizică cu prietena ei Tori, astfel încât ea, forțată de circumstanțe, ajunge să locuiască în apartamentul lui Ridge, ca și o nouă chiriașă.

     Încetul cu încetul relația dintre Ridge și Sydney prinde contur cu ajutorul muzicii. Hotărând să compună versuri pentru trupa lui, Sydney semnează actul prin care acceptă ca ei doi să împărtășească propria lor muzică pentru totdeauna. Atracția dispare încetul cu încetul și alte sentimente mult mai profunde o înlocuiesc, însă aceste sentmente le sunt interzise celor doi.

     Ridge a fost tipul de personaj pe care îl iubești din primele scene. Este un muzician de douăzeci și patru de ani, ce își găsește muza, inspirația în Sydney. El nu a plănuit asta de la început, dar fiecare parte din ființa ei i-a intrat pe sub piele, l-a cucerit și a reușit să elimine blocajul prin care trecea. Ridge este numai bunătate și modestie și mereu se preocupa de Sydeney, vrând să o ajute să uite de trădarea celor doi. E draguț și încearcă mereu să nu o incomodeze, însă e inexplicabil atras de ea, deși știe că nu e corect.

     Ridge are o prietenă, Maggie, o brunetă superbă, bună, care nu nutrește sentimente negative pentru nimeni. Au o relație de cinci ani și nimic nu l-ar putea convinge să o părăsească, deoarece el chiar o iubește și ar face totul pentru ea. Ridge știe că ea nu merită ca atracția lui pentru Sydeney să se interpună în relația lor, însă atunci când este în preajma lui Sydney e ca și cum muzica îi învăluie pe amândoi, închizându-i într-o capsulă magică, unde există doar acel sunet specific lor. Pe de o parte, Ridge nu se îndoiește de ubirea lui pentru Maggie, dar pe de altă parte nu se îndoiește nici de sentimentele pe care le dezvoltă pentru Sydney. Ambele sunt sincere, dar totuși alege să îi fie devodat lui Maggie, întrucât ea este iubirea vieții lui.

     Sydney este personajul care te înveselește în ciuda celor întâmplate și e destul de sigură că, după cele întâmplate, nu are nevoie de o nouă relație. Totuși, vibrațiile inimii ei îl simt pe Ridge mai mult decât ar vrea. Sydney, deși e conștientă de sentimentele ei pentru Ridge, nu vrea s cedeze în niciun fel, deoarece nu vrea să devină ca prietena ei Tori. Nu vrea ca ei doi să înșele o tipă atât de drăguță ca și Maggie, pentru că ea nu merita asta. Sydeney nu își dorește nici ca o posibilă relație între cei doi să se clădească pe suferința lui Maggie, astfel încât o relație de dragoste între ea și Ridge nu poate exista nici măcar în gândurile ei.    Problema este că ei îți construiesc relația prin intermediul muzicii și amândoi își dau seama că fiecare acord al lui, fiecare vers pe care ea îl scrie reflectă, de fapt, sentimentele ce îi unesc. Cu toate astea, Sydney e decisă să nu rănească o fată draguță și onestă ca Maggie, pe care e imposibil să nu o iubești. Ar fi vrut să o urască, să spună că e urâtă, însă îi este imposibil, căci Maggie are doar bunătate în ea, ceea ce îi îngreunează cu mult viața.

     Povestea asta are o mare problemă. Personajele triunghiului amoros sunt “iubibile”(am împrumutata asta de la trupa Taxi). Ridge, Sydney și Maggie sunt persoane bune, care nu doresc răul nimănui, care nu merită să sufere, sunt oameni devodați iubirii lor,  sunt altruiști, sunt amuzanți, sunt dulci, drăguți și găsiți voi orice alt adejectic pentru bunătate. Așadar, cum să se descurce acești oameni cu faptul că rănesc pe cineva fără ca măcar să își dorească asta? Era mult mai ușor ca Maggie să fie un personaj pe care să îl urăști, era mult mai ușor ca personajul ei să te enerveze, însă s-a întâmplat exact contrariul. Mi-a plăcut de ea până la sfârșit. Era mult mai ușor ca Sydney și Ridge să își împlinească dragostea, chiar dacă o răneau pe Maggie, dar ei au ales calea grea și nu au trădat-o cu fapte concrete.  Deși și-au înțeles sentimentele, au decis să nu meargă mai departe, să nu îi distrugă viața lui Maggie. Nu a existat niciun moment în care să nu cred că Ridge nu o iubește pe Maggie, dar nu a existat niciun moment în care să nu cred că o iubește pe Sydney, iar asta m-a enervat la culme.

     Este o poveste despre emoții, despre sunete, despre ceea ce vedem și ceea ce simțim. Nu este o poveste despre ură sau răzbunare, nu este o poveste cu tipi răi care o dau în bară, dar cu siguranță este o poveste care merită citită, care merită lăudată.

     Un singur lucru mai am de zis: Vreau ca această carte să  fie publicată la editura Epica!!! Cât mai repede!