Skip to main content

Recenzie: Intimidare de Penelope Douglas


RECENZIE:
     De fiecare dată când citesc o carte încerc să găsesc anumite replici care să mă ajute și în viața de zi cu zi și, deși unii spun că e doar ficțiune, să nu mai scormonesc după ceva, nu mă pot abține.
     În timp de citeam Intimidare, m-am oprit pentru o clipă și m-am gândit la titlul original, care poate avea diferite conotații. Intimidare este un termen mai subtil, însă se potrivește cu povestea adevărată dintre personaje. Nu stau să discut titlul care mi se pare perfect, dar voiam să revin asupra unui aspect.
     Câți dintre voi puteți spune cu mâna pe inimă, cu sinceritate, că nimeni, niciodată nu v-a agresat, cel puțin verbal? Puteți asigura pe cineva că nu ați trecut printr-o perioadă dificilă la școală, perioada aceea în care un coleg nu vă suporta și vă arunca vorbe grele doar pentru a-și satisface marele ego? Nu cred. Cred că toată lumea a avut parte de așa ceva, chiar dacă, poate, nu a fost extrem de grav.
     Probabil v-ați dorit să ripostați, să îi demonstrați că nu sunteți slabi și că nu vă influențează cu nimic, dar o voce din capul vostru vă dădea târcoale și nu știați dacă faptul că veți riposta este corect.
     Suntem crescuți după anumite reguli, să zicem așa, suntem învățați de mici că cel deștept cedează și că e mai bine să nu sporim conflictul, astfel încât să ne încadrăm în societate, să fim acceptați de societate, de normele ei. Însă nu e întotdeauna atât de ușor. Când ești crescut cu asemenea concepții-corecte, nu zic, nu- este greu să ripostezi și, dacă o faci, ne este și mai greu. Lumea te privește ca și cum te-ai fi trezit după un somn lung, ca și cum nu ești suficient de puternic să spui anumite lucruri, să lovești și tu, ca și cum nu ai avea dreptul ăsta. Atunci când lumea te vede într-un fel și tu acționezi diferit, luând-o prin surprindere, ei te privesc tot ca pe un paria. Este un cuțit cu două tăișuri. Nu întotdeauna obții efectul scontat. Este, de asemenea, posibil să îți pară rău c ai acționat așa, pentru că, pur și simplu, nu te reprezintă absolut deloc și simți că un bolovan stă deasupra capului tău.
     Așadar, revenind la cartea noastră, ce credeți că a făcut Tate?
     Nu e o întrebare retorică, vă răspund imediat, așadar o luăm cu începutul :))


     Tate și Jared au fost cei mai buni prieteni în copilărie, când ea s-a mutat vizavi de casa lui. Între ei s-a format o legătură strânsă, își împărtășeau orice gând, orice întâmplare și erau inseparabili. Câteodată, el se furișa în camera ei și dormeau împreună, fără să aibă griji sau probleme. El fugea câteodată de casa lui, iar ea era refugiul perfect, amândoi fiind sprijin pentru celălalt.
     Însă totul s-a schimbat brusc.
     Jared a plecat într-o vacanță înainte de începerea liceului și, când s-a întors, Tate nu l-a mai recunoscut.    Jared nu mai era prietenul ei cel mai bun, nu mai era atent și afectuos, era Jared cel care o hărțuia și îi făcea viața amară. Era Jared, băiatul care împrăștia zvonuri urâte despre ea, care o transformase în fata de care fugeau toți, în ciuma și bătaia de joc a școlii. Deși ea a încercat să înțeleagă ce se întâmplă, a renunțat când batjocora devenea insuportabilă și a început să se simtă indimidată de el. Știa că, dacă se întâlneau pe undeva, el o să o umilească. El și prietenul lui Madoc.
     Tate a petrecut un an în Franța, iar la revenirea la vechea ei viață, pentru ultimul an de liceu, spera să supraviețuiască, spera ca ceilalți să nu-i mai arunce priviri dezgustate sau amuzate atunci când trecea pe lângă ei.
     Niciodată nu se întâmplă ceea ce vrem noi, astfel încât conflictul cu Jared s-a aprins din nou, iar ea era hotărâtă să riposteze. Atitudinea ei, de bătăușă-asta chiar mi-a plăcut- l-a surprins pe Jared, care se aștepta să o găsească la fel de docilă și de ușor de intimidat.
     Niciunul nu s-a dat bătut, amândoi au aruncat cu vorbe pe care le-au regretat, însă trebuie să fie un personaj mai inteligent decât celălalt. Aceea a fost Tate.
     Tate a realizat, într-un final, că nu obține nimic jignindu-l; prietenul ei dispăruse și rămăsese doar un om crud, nici măcar o umbră a ceea ce fusese. A găsit un mod să îi spună tot ceea ce avea pe suflet, fără ca el să poată să o întrerupă, întrucât stilul de fată rea, care îl rănea pe el, nu era stilul ei. Voia să pară ce nu este de fapt, dar, deși câștiga teren în fața lui și a celorlali, pierdea teren în fața ei, în fața sufletului ei. Nu se simțea bine când îi răspundea cu aceeași monedă, deoarece nu mai era ea.
     Și totuși, de ce se comporta el atât de urât cu ea?
     De ce o umilea?
     De ce arăta indiferență când lumea râdea de ea?
     De ce voia cu toată ființa lui să o vadă la pământ?
     Ce se schimbase în vacanța lui?
     Și cum ar putea ea să îl scoată din viața ei?
     Încetul cu încetul, Tate descoperă anumite fragmente din ceea ce o va conduce spre adevăr, la un moment dat, însă sunt foarte multe lucruri pe care nu le înțelege. Spre exemplu, de ce, dacă o urăște atât de tare, nu îi permite să fie forțată de alți băieți să facă anumite chestii? Cum de, într-un mod straniu, o protejează? A exclus din start faptul că el era gelos. Dacă era gelos, doar ar fi îndepărtat băieții, dar nu ar fi mers atât de departe încât să răspândească zvonuri scârboase despre ea.
     Totul era o enigmă, iar faptul că prietena ei cea mai bună, K.C. se apropia de Jared nu simplifica situația.
     Sigur avea el un plan.
     Dar care era acela?
     Cum ar trebui să se descurce Tate?

     Mi-a plăcut de Tate de la început până la sfârșit. În general, atunci când citesc ceva, am tendința să caud la personaj și defecte majore, un motiv să critic modul în care acționează, dar aici nu am găsit absolut nimic care să mă deranjeze. Mi-a plăcut faptul că a înțeles, până la urmă, că trebuie să rămână aceeași fată, nu să fie rea doar pentru că răi sunt și alții, dar Doamne, cât mi-a plăcut când a pocnit unul dintre personaje. A dost magnific.
     L-am urât și l-am adorat pe Jared de la început până la sfârșit. Ce naiba om avea noi fetele de ne plac băieții ăștia răi de tot? Nu știu, dar nu știu nici de ce, în viața reală, nu-mi plac absolut deloc. Probabil că cei din cărți au farmecul lor. Deși îmi place mult de el, mi-au plăcut momentele dintre ei și electricitatea din aer, eu nu îi găsesc lui Jared nicio scuză pentru comportamentul lui. Orice s-ar fi întâmplat cu el, nu-i dădea dreptul să se răzbune pe altcineva și mai ales în modul dezgustător în care o făcea. Dacă ai o problemă nu te aștepți să o rezolve altcineva pentru tine și nu îți verși furia pe altcineva. Să ne înțelegem. Practic, el i-a distrus anii aceea din viața, întrucât nu erau glumițele unui băiat, era răutate și ură. Am înțeles ce l-a determinat să se comporte de-a dreptul îngrozitor, dar nu am acceptat.
     Aș minți să spun că nu mi-a plăcut ca și personaj și treaba rea, urâtă, murdară a făcut-o perfect. Autoarea chiar a descris ce se întâmplă prin școli, mai ales prin cele din afară. Citeam fiecare pagină ca să ajung și eu la un moment în care el să nu se mai comporte ca un ticălos. Am ajuns, nu vă faceți griji :))
     Din nou, aș minți să spun că mi-a plăcut de K.C., pe care nu am perceput-o ca și prietena lui Tate, dar cred că asta era și ideea. K.C., ne-a arătat că prieteniile în ziua de azi sunt de mântuială și că respectiva sau respectivul te lasă baltă care își găsește un punct de atracție mult mai interesant decât tine, mai ales dacă e vorba de un băiat. Ce să mai, închide ochii și îl urmează orbește, uitând cine a fost lângă ea mai demult. Realitate, nu glumă.
     Dincolo de povestea creată de autoare ar trebui să ne gândim că batjocora în școală nu e tocmai temă de poveste. Este realitate și este dureroasă. Autoarea nu a creat cartea, astfel încât să nu găsească rezolvare, să nu fie pace la final, dar asta nu înseamnă că la fel de bine se termină și poveștile adevărate. Asta e de ținut minte.

Nu pot să dau o notă cărții, deoarece...mi-a plăcut prea mult. E superbă și, da, eu cred că merită citită.
Cartea a apărut la Epica Publshing House, ceea ce cred că știți cu toții :))

Comments

  1. Mi-a placut recenzia ta! De cand a aparut la noi aceasta carte este la mine in wishlist, vreau mult sa o citesc mai ales pentru subiectul abordat care simt ca nu este destul de "bagat in seama" la noi in tara. La noi se fac campanii cu "salvati cainii maidanezi" sau "ice bucket challenge" (nu zic de US, dar la noi se face treaba asta pentru ca e la moda), dar nu se pune accent deloc pe problema intimidarii si ceea ce poate produce aceasta, si vorbesc acum din proprie experienta. Eu din fericire am iesit cu bine dintr-o situatie de genul, dar cunosc persoane care nu au fost destul de tari emotional. Probabil ca se vor demara campanii atunci cand vreo fata sau vreun baiat se va sinucide, pentru ca da, asa este la noi, trebuie sa se intampla ceva rau pentru a se lua masuri. :|

    P.S. Ai primit un tag de la mine. Enjoy, este destul de fun :P http://book-and-stuff.blogspot.ro/2014/08/tag-behind-blog.html?showComment=1408814376275#c7620891931750362728

    ReplyDelete
  2. Mulțumesc Stefi. Da, la noi, majoritatea fac treaba asta pentru like-uri pe facebook, dar nu donează nimic. Oricum, în România, campaniile merg foarte grea, în special dacă este vorba de o problemă gravă care afectează populația, indiferent de vârstă. La noi se promovează bine distracția și...circul.
    Clar o să fac tag-ul, mulțumesc frumos!

    ReplyDelete

Post a Comment