Recenzie: Delirum de Lauren Oliver

Cartea Delirium este fabuloasă fără doar și poate. Delirium este o distopie și probabil vă imaginați că urmărește linia distopică, seacă, dreaptă, dar spre deosebire de alte distopii autoarea introduce elemente de înfrumusetare, diferite figuri de stil care mereu sunt în concordanță cu sentimentele Lenei.

În lumea în care trăiește Lena(Magdalena) iubirea este privită precum o boală care duce oamenii numai la nenorociri, astfel că la vârsta de 18 ani toți sunt obligați să sufere o intervenție chirurgicală pentru a fi salvați de boală.

Oamenii erau mereu controlați, erau mereu supravegheați, deoarece Guvernul nu dorea să existe persoane infectate cu această boală: telefoanele erau ascultate, accesul la internet era controlat, pe străzi patrulau gardieni, exista o oră de stingere, erau interzise manifestări de afecțiune în public, fiind semn că a fost contactată maladia.

Un aspect care mi-a plăcut foare mult este faptul că în această distopie a fost reprodusă și istoria și religia, doar ca să se potrivească cu simptomele bolii amor deliria nervosa. Exista Maria Magdalena, exista povestea Romeo și Julieta, dar aceste nume au fost inevitabil asociate cu boala iubirii. În carte întâlâlnim cântece, poezii, reguli, citate din diferite manual și până și cele destinate copiilor mici erau tot despre boală. Guvernul insista cu adevărat pe acest concept de boală care ucide.

Lena, personajul principal continua tiparul folosit de mulți autori, adică este o fată care nu se consideră specială, nici măcar drăguță în comparatie cu prietena ei cea mai bună Hana; Hana este blondă, înaltă,  întoarce capetele ș.a.m.d.  Probabil această inferioritate este cauzată în mare parte de ceea ce s-a întâmplat cu mama ei. Lena este orfană și locuiește în casa mătușii sale, întrucât tatăl ei a murit când ea era un bebeluș, iar mama ei, deși suferise intervenția nu a scăpat de amor deliria nervosa. Oamenii o cunoșteau pe Lena și, în general, o priveau cu dezgust, având în vedere cele întâmplate cu mama ei în final, așadar acest lucru nu a contribuit la construirea unei aprecieri de sine. Ca foarte multe persoane, Lena crede ceea ce Guvernul spune despre boală, crede că după ce o să facă operația se va vindeca, pentru că nu are niciun motiv să creadă altceva, însă lucrurile se schimbă încet-încet. Prietena ei Hana găsește un grup de persoane care încalcă regulile și li se alătură și, dintr-un motiv necunoscut, Lena li se alătură de asemenea.

În plus, Lena îl cunoaște pe Alex.  Îndrăznesc să spun că Alex este factorul care îi perturbă Lenei toate concepțiile, de fapt, i le dărâmă una câte una. Alex îi dovedește Lenei că dragostea nu e o boală, însă nu printr-o încercare evidentă de a o convinge de acest lucru. Gesturile, comportamentul său, pacea pe care i-o insuflă, prietenia, sinceritatea lui, acestea o determină pe Lena să îl îndrăgească și să realizeze că apropierea dintre două persoane de sex opus nu este o crimă. Nici Alex nu a fost cruțat de durerile provocate de regulile guvernului, de strictețe. În spatele băiatului vesel,  zâmbitor există o poveste tragică pe care o veți descoperi la momentul potrivit.

Și, când credeam că nu se mai poate întâmpla nimic, deoarece s-a insistat foarte mult pe anumite detalii, se dezvăluie un secret ce o privește strict pe Lena, iar acest secret îi impune să-sși schimbe atitudinea față de tot ceea ce o înconjură, față de toți cei care o înconjoară.

Stilul autoarei m-a impresionat cel mai mult, deși fiecare detaliu mi s-a părut la locul lui, și nu am simțit nevoia să aflu mai mult decât îmi permitea autoarea. Delirium este o distopie cu tangențe romantic, cu o carcasă ce abundă în figuri de stil invocate frumos.

Am fost, într-adevăr impresionată de carte și cred că, dacă nu era acest stil aparte, povestea nu ar fi atras cititorii; nu fiindcă nu e interesantă, dar,  pur și simplu, stilul este o completare a conceptului după care a fost construită povestea.

Cartea a apărut la editura Nemira.