RECENZIE:
Îmi este greu să scriu recenzia acestei cărți, deși nu mi-aș fi închipuit
că e posibil. De obicei aveam prea multe cuvinte în cap și nu le puteam aduna
într-o frază, acum am prea puține cuvinte, cuvinte seci, ce nu pot reda
învălmășeala din mintea mea.
Nu știu dacă voi v-ați pus întrebări în legături cu trecutul omenirii. Nu
cu trecutul nostru ca și popor român, ci întrebări în legătură cu trecutul
altor popoare, dar eu una o făcusem. Știam că rușii și germanii au eradicat
mese imense de persoane, dar niciodată nu m-am întrebat câți, chiar dacă îmi
era clar modul distructiv în care acționau. Eu mi-am pus întrebarea, dar nu am
cugetat extrem de mult la ea, până acum.
Ei bine, nu mă așteptam la o poveste fericită, dar nici nu mă așteptam să
vreau să închid ochii după ce ctesc un anumit pasaj, deoarece creierul îmi
creea instant imaginea respectivă. Nu se
compară cititul cărții cu teoria pe care o înșiră proful de istorie, cu teoria
pe care o consideri total neinteresantă pentru că trecutul e trecut și nu mai
trebuie să dezgropăm morții. Dar tocmai asta e problema: moartea și morții. Au
existat oameni care au fost, pur și simplu, luați din casele lor, ca
niște...nici animale nu pot sa spun...au fost transportați într-un vagon
murdar, cu aer îmbâcsit, unde își și făceau nevoile, unde suportau mirosul
morții, al persoanelor nespălate, al sângelui, chiar și mirosul unui bebeluș
mort. Trupuri peste trupuri erau aruncate constant din vagoane, deoarece mureau
de foame, de disperate, din cauza loviturilor, fricii, trupurile copiilor și
ale adulților și nimănui nu îi păsa. Oamenii erau neputincioși și disperați.
Personajul principal Lena, fusese prinsa împreună cu mama și fratele ei mai
mic, iar tatăl său era în alt vagon. Ea urmărea cu furie, dezgust ceea ce se
întâmpla. Era furioasă că nu avea puterea să schimbe ceva și că ceilalți le
permiteau NKVD-iștilor să se comporte cu cei ca și cum ar fi deja morți. Poate
chiar erau.
Au fost obligați să muncească pentru o bucată de 300 de grame de pâine
uscată, așadar mai furau o sfleclă sau un cartof ca să se mențină în viață. O
femeie a fost obligată să devină femeia celor
NKVD-iștilor, altfel îl omorau pe fiul ei. Suportau frig, foamete,
bătăi, jigniri, înjurături, batjocora cu un stoicism de admirat.
Nu am cum să relatez firul poveștii, e greu de îndurat numai lecturarea și,
oricât m-aș strădui nu aș reuși să povestesc tot. De fapt, nu e de povestit, e
de înțeles, de înțeles că noi suntem slabi în comparație cu oamenii de atunci.
Noi nu am rezista nici măcar loviturii unui bici, darăminte pedepselor de
atunci. Noi suntem ecoul celor de atunci, persoane fade, lipsite de tărie de
caractei și de speranță. Noi avem multe, dar nu ce e important: forța de a
rezista și de a lupta.
Printre tonuri cenușii este o carte ce trebuie citită în camera ta,
liniștită, dacă vrei să înțelegi cu adevărat esența poveștii. Este adevărat ca
se pune accentul pe drama națională și pe mârșăviile la care sunt supuși
lituanienii, dar dincolo de asta, povestea are ca și idee principală
comportamentul oamenilor. Oamenii se schimbă în funcție de societatea și de
situațiile în care se află, în funcție de persoanele care îi înconjoară, iar
personajele din Printre tonuri cenușii sunt constrânse de frică, de deznădejde
și acționează în consecință, sperând că viețile lor nu vor mai fi în pericol.
Mulți pot spune că această carte nu li se potrivește, întrucât autoarea
abordează o temă delicată, istorică pe care o transpune într-un mod cât mai
frumos cu putință, dar nu ar trebui să gândească așa. Personajul principal Lena
privește totul cu furie, știind câtâ
nedreptate li se face, dar reușește să supraviețuiască, datorită companiei
mamei și a fratelui; supraviețuiește cu ajutorul lor, dar și pentru ei.
Deși majoritatea își vede propriul interes, întrucât condițiile nu sunt
permisive, iar cei din armata sovietică nu dau semne că o să renunțe la
atitudinea negativă, la un moment dat se ridică spiritul național. La un moment
dat se observă faptul că toți sunt făcuți din același aluat, au același sânge
și organizează mici întruniri în care spun povești pentru a-și aduce aminte de
țara natală, de casă, de clipele frumoase.
Prietenie, speranță, milă, deznădejde, disperare, constrângere, obligații,
furie, ură, totul este adunat aici, în poveste și în desenele Lenei. Lena care
putea avea o carieră frumoasă, întrucât desena cu talent și exercițiu, Lena
care avea o familie iubitoare, Lena care nu avea griji. Lena s-a trezit într-o
lume pararelă, ea nu aparține acestei lumi, lumea nimicniciei, însă tratează
totul cu maturitate.
Războiul se dădea în țară, însă adevăratul război era în sufletele oamenilor
care nu știau dacă vor mai fi vreodată liberi.
Nu citiți cartea dacă nu vreți să înțelegeți, dacă nu vreți să asimilați
anumite informații și să filtrați emoțiile. E o carte cu un mesaj puternic și o
recomand pentru că dovedește valoarea vieții. Noi o considerăm extrem de
valoroasă, dar în lumea Lenei, viața fratelui ei, a valorat cât un ceas de aur.
Atât și nimic mai mult.
Comments
Post a Comment