Skip to main content

Recenzie:Printre tonuri cenușii de Ruta Sepentys



 



RECENZIE:

Îmi este greu să scriu recenzia acestei cărți, deși nu mi-aș fi închipuit că e posibil. De obicei aveam prea multe cuvinte în cap și nu le puteam aduna într-o frază, acum am prea puține cuvinte, cuvinte seci, ce nu pot reda învălmășeala din mintea mea.
Nu știu dacă voi v-ați pus întrebări în legături cu trecutul omenirii. Nu cu trecutul nostru ca și popor român, ci întrebări în legătură cu trecutul altor popoare, dar eu una  o făcusem. Știam că rușii și germanii au eradicat mese imense de persoane, dar niciodată nu m-am întrebat câți, chiar dacă îmi era clar modul distructiv în care acționau. Eu mi-am pus întrebarea, dar nu am cugetat extrem de mult la ea, până acum.
Ei bine, nu mă așteptam la o poveste fericită, dar nici nu mă așteptam să vreau să închid ochii după ce ctesc un anumit pasaj, deoarece creierul îmi creea instant imaginea respectivă.  Nu se compară cititul cărții cu teoria pe care o înșiră proful de istorie, cu teoria pe care o consideri total neinteresantă pentru că trecutul e trecut și nu mai trebuie să dezgropăm morții. Dar tocmai asta e problema: moartea și morții. Au existat oameni care au fost, pur și simplu, luați din casele lor, ca niște...nici animale nu pot sa spun...au fost transportați într-un vagon murdar, cu aer îmbâcsit, unde își și făceau nevoile, unde suportau mirosul morții, al persoanelor nespălate, al sângelui, chiar și mirosul unui bebeluș mort. Trupuri peste trupuri erau aruncate constant din vagoane, deoarece mureau de foame, de disperate, din cauza loviturilor, fricii, trupurile copiilor și ale adulților și nimănui nu îi păsa. Oamenii erau neputincioși și disperați.
Personajul principal Lena, fusese prinsa împreună cu mama și fratele ei mai mic, iar tatăl său era în alt vagon. Ea urmărea cu furie, dezgust ceea ce se întâmpla. Era furioasă că nu avea puterea să schimbe ceva și că ceilalți le permiteau NKVD-iștilor să se comporte cu cei ca și cum ar fi deja morți. Poate chiar erau.
Au fost obligați să muncească pentru o bucată de 300 de grame de pâine uscată, așadar mai furau o sfleclă sau un cartof ca să se mențină în viață. O femeie a fost obligată să devină femeia celor  NKVD-iștilor, altfel îl omorau pe fiul ei. Suportau frig, foamete, bătăi, jigniri, înjurături, batjocora cu un stoicism de admirat.
Nu am cum să relatez firul poveștii, e greu de îndurat numai lecturarea și, oricât m-aș strădui nu aș reuși să povestesc tot. De fapt, nu e de povestit, e de înțeles, de înțeles că noi suntem slabi în comparație cu oamenii de atunci. Noi nu am rezista nici măcar loviturii unui bici, darăminte pedepselor de atunci. Noi suntem ecoul celor de atunci, persoane fade, lipsite de tărie de caractei și de speranță. Noi avem multe, dar nu ce e important: forța de a rezista și de a lupta.
Printre tonuri cenușii este o carte ce trebuie citită în camera ta, liniștită, dacă vrei să înțelegi cu adevărat esența poveștii. Este adevărat ca se pune accentul pe drama națională și pe mârșăviile la care sunt supuși lituanienii, dar dincolo de asta, povestea are ca și idee principală comportamentul oamenilor. Oamenii se schimbă în funcție de societatea și de situațiile în care se află, în funcție de persoanele care îi înconjoară, iar personajele din Printre tonuri cenușii sunt constrânse de frică, de deznădejde și acționează în consecință, sperând că viețile lor nu vor mai fi în pericol.
Mulți pot spune că această carte nu li se potrivește, întrucât autoarea abordează o temă delicată, istorică pe care o transpune într-un mod cât mai frumos cu putință, dar nu ar trebui să gândească așa. Personajul principal Lena privește totul  cu furie, știind câtâ nedreptate li se face, dar reușește să supraviețuiască, datorită companiei mamei și a fratelui; supraviețuiește cu ajutorul lor, dar și pentru ei.
Deși majoritatea își vede propriul interes, întrucât condițiile nu sunt permisive, iar cei din armata sovietică nu dau semne că o să renunțe la atitudinea negativă, la un moment dat se ridică spiritul național. La un moment dat se observă faptul că toți sunt făcuți din același aluat, au același sânge și organizează mici întruniri în care spun povești pentru a-și aduce aminte de țara natală, de casă, de clipele frumoase.
Prietenie, speranță, milă, deznădejde, disperare, constrângere, obligații, furie, ură, totul este adunat aici, în poveste și în desenele Lenei. Lena care putea avea o carieră frumoasă, întrucât desena cu talent și exercițiu, Lena care avea o familie iubitoare, Lena care nu avea griji. Lena s-a trezit într-o lume pararelă, ea nu aparține acestei lumi, lumea nimicniciei, însă tratează totul cu maturitate.
Războiul se dădea în țară, însă adevăratul război era în sufletele oamenilor care nu știau dacă vor mai fi vreodată liberi.
Nu citiți cartea dacă nu vreți să înțelegeți, dacă nu vreți să asimilați anumite informații și să filtrați emoțiile. E o carte cu un mesaj puternic și o recomand pentru că dovedește valoarea vieții. Noi o considerăm extrem de valoroasă, dar în lumea Lenei, viața fratelui ei, a valorat cât un ceas de aur. Atât și nimic mai mult.

Comments