RECENZIE:
Au
trecut douăzeci de minute de când m-am hotărât să scriu recenzia acestei cărți
și au mai trecut zece, gândindu-mă cum să încep. În loc să îmi adun gândurile
și să pun cap la cap cuvintele, propozițiile, frazele, eu stau și scriu alte
cuvinte, aceastea reflectând , normal, bulversarea. Mi-a plăcut atât de
mult, dar atât de mult cartea, încât trebuie să îmi analizez bine modul de
exprimare.
Avery
Morgansten și-a dorit să plece cât mai departe de casă, singura cale fiind
înscrierea la un colegiu aflat la mii de kilometri depărtare de casa ei,
deoarece vrea să scape de ceea ce i s-a întâmplat în urmă cu 5 ani, la o
petrecere de Haloween. După aceea
întâmplare, pe când ea avea 14 ani, Avery s-a străduit să nu atragă atenția,
deși îi era foarte greu din cauza a ceea ce i s-a întâmplat. Acum, reușin, să
plece de acasă, Avery dorește să fie o prezență simplă la cursuri, să nu
întârzie la ore, să se asigure că brățara de la încheietura mânii stângi e la
locul ei și, prin voia Domnului, să își facă prieteni noi.
Și, cum ne-am obișnuit cu năruirea
speranțelor personajelor, e clar că lucrurile nu merg deloc așa cum Avery și-a
propus. Fix în prima zi de colegiu, întârzie la oră și dă, din greșeală, de
Cameron Hamilton, un băiat superb, bine clădit, înalt, cu ochi albaștri, cu păr
ondulat și negru, adus peste frunte, cu o minunată gropiță în obraz și, să nu
mai menționez, acel farmec complet adorabil, dulce, fermecător și irezistibil.
Ok, ați înțeles unde bat și ați înțeles că îl ador pe Cam, care știe exact ceea
ce trebuie să zică și știe și momentul potrivit, ale cărui tachinări au trecut
limita frumosului.
Avery
nu vrea să aibă nimic de-a face cu el, de fapt, prezența lui îi încurcă planul
de a rămâne în anonimat, în tăcere, însă Cam nu se dă bătut. Cam își continuă
atacul, într-un mod ideal, fără să fie nesimțit, dar știind când să adauge un
praf de piper peste conversațiile lor.
Când Cam îi cere lui Avey să iasă în oraș
cu el, aceasta e cuprinsă de teamă, fiindcă el stârnea în ea sentimente
necunoscute, nebănuite, pe care nu dorea nici în ruptul capului să le accepte.
Pe lângă faptul că Avery era stresată de prezența năucitoare a lui Cam, începe
să și primească mail-uri de amenințare și telefoane care o silesc să-și
înfrunte trecut pe care îl voia îngropat, un trecut ce poate distruge tot ceea
ce are în prezent, tot ceea ce vrea să aibă.
Ambele
personaje principale: Cam și Avey, s-au confruntat cu probleme grave, în ciuda
vârstei lor, însă este o mare diferență între aceste personaje. Cameron a
acceptat fiecare greașeală pe care a comis-o și e dispus să îi povestească totul lui Avery, asumându-și
riscul de a fi respins după mărturisirea lui și, deși nu e mândru de ceea ce a
făcut, el știe că viața merge mai departe. Cam e bântuit de trecut și
remușcări, dar privește înainte, pe când Avery, nu. Avery a rămas aceeași fată ce se temea de
părinții ei, de societate, de trecut, de viață, de oameni, de ea însăși și nu
reușește în niciun fel să meargă mai departe, să treacă peste. Ea nu este bântuită de trecut, ea își
păstreză trecutul aproape, dar nu am învinovățit-o pentru acest lucru, având în
vedere atitudinea părinților ei, ce o ignorau constant. Am dedus că lui Avery îi era frică de
abandon; îi era teamă că, odată ieșit la iveală adevărul, Cam o va părăsi, o va
privi cu alți ochi, ceea ce era complet eronat, întrucât Cam i-a dat motive
peste motive care s-o facă să aibă încredere în el. Îl
consider pe Cam cel mai răbdător om de pe această lume. S-a comportat așa
frumos cu Avery, a avut grijă de ea când a fost vârâtă în necazuri, a vrut să o
asculte mereu, deși ea nu dorea asta și a așteptat. Cam a așteptat-o pe Avery,
chiar dacă, uneori, panica ei mă scotea din sărite.
Doamne, cât mi-a plăcut această carte,
fiecare moment în care m-am supărat pe Avery, pentru că fugea de un băiat bun
ca și Cam, fiecare moment în care l-am adorat pe Cam pentru felul lui de a
fi(adică în fiecare scenă în care a apărut), fiecare moment în care am râs cu
lacrimi, fiecare scenă, fiecare replică, fiecare cuvânt. Totul a fost perfect
și asta nu e o minciună, repet încă o dată că îmi voi spune părerea sinceră
despre o carte, nu o voi lăuda doar pentru a intra în grațiile cuiva.
Prima carte m-a convins să citesc și
următorul volum!
Câteva citate(aș fi scris toată cartea
dacă îmi permitea timpul):
„-
Hopa, zise o voce groasă. Ești în regulă iubito?
Zidul nu era deloc un zid. Era un tip.
Inima mi s-a oprit și, pentru o secundă înpăimântătoare, o gheară mi se
încleștă în piept: n-am mai putut mișca, nici gândi.”
„- Încercarea de a-mi sări în spate e
nouă, totuși. Oarecum mi-a plăcut.
Simțindu-mi obrajii în flăcări, l-am
repezit brusc:
-
N-am încercat să-ți sar în spate, nici să mă arunc pe tine.
-
Nu? Rânjetul într-o parte rămase. Ei, ce păcat.Ar fi făcut să fie cea mai bună
primă zi de școală din istorie.”
„În secunda următoare, băiatul care pusese
țestoasa afară era smucit napoi în apartament, iar Cam își făcu apariția în
prag, în toată splendoarea lui fără-cămașă. Se plecă și culese de jos mica
făptură verde.
-
Scuze raphael. Prietenii mei sunt niște...
Își ridică privirea.
Am încercat să mă dau înapoi, dar era prea
târziu.
Cam mă văzuse.
-
...nemernici.”
„-
Fursecuri?
Mi-am înălțat sprâncenele.
-
Da, eu le-am făcut. Sunt maestrul bucătar.
Din nu știu ce motiv, nu-mi puteam
închipui asta.
-
Le-ai copt tu?
-
Eu coc o mulțime de lucruri și sunt sigură că mori să afli totul despre acele
lucruri. Dar, în seara asta, au fost fursecuri cu ciocolată și nuci. Sunt
rupere, dacă mă întrebi pe mine.”
„-
Ce mama naibii faci aici?
-
Eu...mă uit la stele.
-Ce?
Se opri lângă mine și se lăsă pe vine.
-
Avery, sunt vreo două grade minus. O să te îmbolnăvești iar.
Am ridicat din umeri și mi-am întors
privirea.”
„ - Hei!
-
Hei, ce?
-
Acceptă să ieși cu mine.
-
Tacă-ți fleanca.”
„ - Mai ești alergică și la altceva?
-
În afară de penicilină și de tipii care dau buzna în apartamentul meu? Nu.”
Cartea a apărut la editura Epica și poate fi comandată de aici: Editura Epica
Comments
Post a Comment