RECENZIE: Există unele povești care nu te impresionează prin stilul elaborat, nu te impresionează prin modul complicat de a scrie și de a relata întâmplările, dar tocmai acestora li se datorează impactul emoțional. Simplitatea acestei cărți a fost extrem de vizibilă, nici nu cred că s-a încercat altceva; a fost o poveste, o amintire așternută pe o foaie, o amintire tristă, ce a reușit să se facă plăcută și să transmită emoții pozitive, să te facă să râzi. Nu simt că este necesar să discut despre conținut, despre modul în care se desfășoară acțiunea, deoarece descrierea spune aproape totul, iar mica parte ascunsă trebuie să o descoperiți voi. La prima vedere, cartea nu te îndeamnă să o citești, nu te atrage într-un mod inexplicabil, cel puțin asta s-a întâmplat în cazul meu, însă aș fi regretat dacă refuzam să citesc. Este o poveste despre călătoriile infinite, acelea care se ter...