Cristina gătește și citește

      Postarea de azi nu conține vreo rețetă, nici vorbă de așa ceva, însă este tot ceea ce face fricit un om mare. Bun, la cei douăzeci de ani ai mei nu pot să spun că sunt un om mare, mie îmi place să fiu copil atunci când am șansa. Nu prea des, nu în preajma oricui, deoarece în cele mai multe momente ale vieții noastre trebuie să ne comportăm responsabil. Tocmai de asta, micul dejun ar trebui să ne pună un zâmbet pe chip, astfel încât să începem ziua cu o stare de spirit bună. Și când nu ai chef să gătești, nu ai nici măcar timp să bei o cafea, poți arunca câteva fructe colorate pe farfurie.      Iubesc fructele la micul dejun. In general, dimineața este momentul zilei când îmi place să le consum; rar ca gustare și foarte rar (spre deloc) în locul altei mese, dar și când le consum îmi place să mă bucur de culorile lor și, mai apoi, de gust bineînțeles. Da, combin fructele, organismul meu tolerează, dar sunt oameni care nu pot consuma fructe dulci și acide la aceeași masă, așadar a

DESCRIERE: Lovită de un virus necunoscut, omenirea se află în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boală, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie față de puținii care au reușit să supraviețuiască. Iar lupta este aprigă. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire până atunci: salvarea grupului pe care va ajunge să îl conducă refugiată într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea că nu este capabilă să treacă. Întâlnirea cu doi frați, tânărul Vlad și adolescenta Vanessa, va fi punctul de cotitură înspre decizia ultimă. Pe cine mai poate salva? Ce forță îi poate da dreptul să se joace cu vieți inocente? Poate să își regăsească sentimentele de iubire în pofida apocalipsei care pare să fi distrus totul în calea ei? Care este soluția pentru Zona Zero

      Rețeta aceasta este perfect[ pentru zilele în care vă lovește o poftă nebună de a mânca ciocolata, dar nu aveți timp să pregătiți nimic. Cu un gust intens de ciocolată, aceste bomboane raw vegane vă vor schimba dispoziția și veți avea energie toată ziua. Ingredientele nu vă vor da bătăi de cap, iar rezultatul o să fie demențial. Ingrediente: - 80 de grame fulgi de ovăz - 80 de grame semințe de cânepă (eu am folosit de la CANAH Green Living ) - coaja de la o portocală - sucul de la o portocală - o lingură ulei de cocos - trei pătrățele de ciocolată neagră (peste 85% cacao) - 3 linguri cacao - apă (cât să lege compoziția) Mod de preparare: 1.  Ovăzul și semințele de cânepă se transformă în făină, folosind un robot de bucătărie/blender/râșniță 2.  Peste această făină se adaugă coajă de portocală, suc de portocală, cacao și apă 3.  Se amestecă într-un bol uleiul de cocos și ciocolata, se topesc la Bain Marie și se adaugă peste compoziția precedentă 4.  Se formea

,,O sută de vieți în schimbul celei pe care ai curmat‑o. O viață luată la fiecare ivire a zorilor. De vei da greș, fie și o singură dată, îți voi răpi tot ce‑ți dorești. Îți voi răpi și orașul. Și voi curma alte mii și mii de vieți."      Pe lângă mitolgia română, eu sunt facinastă de mitologia orientală. Într-adevăr, sunt fascinată de mitologia hindusă și de culorile Indiei, dar nu se putea ca această carte să nu-mi atragă atenția. Mă pregăteam să o comand în engleză când am văzut că o să fie tradusă și la noi. Am hotărât să aștept și să achizionez cartea de la editura Epica, iar entuziasmul meu a fost amplificat de perioada așteptării. Când am primit cartea... nu știam cum s-o citesc mai repede. Cititorii mă înțeleg prea bine, sunt sigură. Am admirat-o, am răsfoit-o, apoi am trecut la treabă și pentru că prologul m-a intrigat și mi-a dat o idee despre cele petrecute în roman, n-am mai stat pe gânduri și am savurat cuvintele care îmbodobeau paginile precum bijuteriil

        Ce faci când ai poftă de ceva dulce, sănătos, dar nu vrei să arunci fiecare bănuț din buzunar pe ingrediente scumpe?      Citești ce scriu eu, căci, bineînțeles, nici eu nu doresc să cheltui fiecare ban pe ingrediente scumpe.      Ș tiu foarte bine că multe alimente sănătoase au un preț piperat. Nu spun că orice își poate cumpăra un kilogram de nuci de macadamia, că oricine își permite să mănânce de trei ori pe săptămână somon și lista ar putea continua. Din păcate, asta-i realitatea. Și, vă rog, nu spuneți că dacă omul își cumpără un pachet de 100 de grame de migdale este bine. Nu prea este, dacă vă uitați la prețuri. Desigur, nu contestă nimeni calitatea, dar trebuie să înțelegem că nu toată lumea își permite. Și știu că vedem peste tot rețete gustoase, dar care nu se pot realiza fără ingrediente scumpe. Dacă vă uitați pe blog-ul meu, veți găsi rețete cu ingrediente relativ accesibile, pentru că vreau să poate încerca  toată lumea. Asta nu este o replică agresivă aruncată

"De când mă știu, fiecare noapte petrecută cu Max a fost un vis. Pentru că Max e băiatul viselor mele... și doar al viselor mele. Pentru că el nu există în realitate."      Nu știu cum se face că, de la un timp-ncoa, toate cărțile care nu mă atrag în mod special sau față de care am o reticență, ajung la mine în bibliotecă și mă mai și surprind plăcut. Așa s-a întâmplat și cu Arta Visării, un roman care nu mi-a făcut cu ochiul. Într-adevăr, ideea legată de vise mi s-a părut destul de interesantă, eu însămi fiind atrasă de vise și explicația lor. Cumva, a ajuns în coșul meu de cumpărături, alături de alte cărți și a așteptat cuminte (precum multe altele) să o citesc. Deși, cum spuneam, am multe cărți pe care vreau să le citesc, pe aceasta am pus mâna ieri și nu m-am oprit până ce nu am terminat-o.      Încă de când era mică, Alice îl visează pe Max, un băiat pe care nu l-a întâlnit niciodată, dar care reprezintă  întruchiparea perfecțiunii. În fiecare noapte, ea adoar

     Batoanele Bounty erau printre preferatele mele. Timpul a trecut, nu mai consum acele batoane din comerț, dar asta nu înseamnă că nu mă pot bucura de gustul de cocos dulce, acompaniat de ciocolată. Nu, de fapt, prepararea acestui deliciu  nu este absolut deloc dificilă. Nici nu aveți nevoie de multe ingrediente. Așadar, nu tu mult timp de preparare, tu nu ingrediente dubioase precum cele găsite în comerț, nu tu compromisuri în ceea ce privește gustul. Ce poate fi mai frumos? O să las pălăvrăgeala deoparte și voi scrie rețeta. Ingrediente: - 150 de grame fulgi de cocos - 6 lingurițe de apă - 2 lingurițe îndulcitor (agave, stevie, arțar; pentru cei care nu sunt vegani se poate folosi miere  ) - 12 linguri ulei de cocos - pudră de roșcove sau cacao Mod de preparare: 1. Transformați fulgii de cocos într-o făină în robotul de bucătărie. 2. Într-un bol amestecați făina de cocos, îndulcitorul, apa. 3. Uleiul de cocos se amestecă împreună cu pudra de roșcove. (Dacă uleiul est

  "E numai cer. Un cer imens. Și este plin de corăbii. În toate direcțiile, la toate distanțele, de toate felurile - ambarcațiuni micuțe cu pânze, corăbii mari ca asta unde sunt eu. Corăbii ascunse numai de propria lor vreme.' Acest volum se poate achiziționa de pe site-ul Grupului Editorial Corint . Mulțumesc pentru acest volum și pentru sprijinul acordat.      Acesta este momentul în care trebuie să trageți adânc aer în piept, întrucât vă așteaptă o recenzie lungă, foarte lungă, pe măsura entuziasmului căpătat în urma lecturării acestei cărți. Când am auzit că Magonia apare în România, am fost mai mult decât fericită. După zile în care tot vedeam pe Instagram cum oamenii își cumpărau această carte, cum se făleau, domnule, cu ea și coperta aceasta desprinsă dintr-o altă lume, acum era momentul să avem și noi parte de ea. Și cum să nu iubești editura Leda, respectiv noua colecție Leda Edge, când vezi ce minunății literare ne oferă? Cum, cum? Eram over th

     De câte ori nu am văzut în filmele americane cum mamele își hrănesc puii cu pancakes, decorate cu sirop de arțar? De nenumărate ori. Ei bine, noi, românii, nu prea facem pancakes, noi facem clătite, acele clătite subțiri pe care le știm de la părinți, de la bunici, acele clătite făcute de mama, umplute cu gem, simple ca bună ziua. Acum, eu nu pot spune că astea sunt clătitele noastre, ale românilor, deși mamaia mea n-ar accepta nici în ruptul capului că rețeta a apărut prima dată în Franța (dacă nu mă înșală memoria, au apărut în Bretania și erau făcute cu făină de hrișcă la început), ar spune că ea știe rețeta din bătrâni și că este a noastră. Adevărul este că omul de rând nu stă să se gândească la originile preparatelor, omul este interesat de gust.      Trecând de la clătitele noastre, că am luat-o ușor pe arătură, la cele americane, observăm că ale lor sunt preparate din ingrediente nesănătoase (nu că ale noastre sunt mult mai sănătoase, dar este o diferență). Combinația d