RECENZIE: Povestea Annei și a lui Bennet continuă în același ritm frumos, simplu, relaxant, ce cucerește inimile romanticilor. Aparent, această serie este lipsită de profunzime, însă trebuie apreciat sentimentul de pace pe care îl conferă cititorului. Într-o lume în care sunt la mare căutare poveștile de dragoste tumultoase, Iubire dincolo de timp și Timpul îndrăgostiților sunt lecturi binevenite, deoarece nu se distrează cu sentimentele tale, ci îți permit să savurezi cu drag întâmplările prin care trec cei doi protagoniști. Tammara scrie o poveste despre dragoste și ne arată că, indiferent de vreme, sentimentele sunt la fel și se manifestă cu aceeași intensitate. Talentul lui Bennet îi permite să călătorească în timp, astfel încât să se bucure de prezența Annei, fata din Chicago, 1995, pe care nu ar fi trebuit să o întâlnească niciodată, însă, de când sora lui a re...